INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Mourinho vrea Liga. Inter oferă 12 milioane de euro pentru foştii săi elevi, Carvalho şi Deco!

Articol de GSP - Publicat joi, 25 iunie 2009 00:00

Oficialii lui Inter Milano au demarat negocierile cu reprezentanţii lui Chelea Londra pentru a-i achiziţiona pe internaţionalii portughezi Ricardo Carvalho şi Deco, pentru care sunt dispuşi să achite în jur de 12 milioane de euro, informează ediţia de joi a cotidianului The Telegraph.

Discuţiile ar fi avut loc miercuri seară, în capitala Angliei, între directorul sportiv al echipei italiene, Marco Branca, şi o parte a conducerii executive a formaţiei britanice.

Potrivit sursei citate, cele două părţi nu au ajuns încă la un acord asupra preţului pentru care s-ar putea efectua tranzacţia, întrucât Chelsa solicită pentru cei doi jucători aproximativ 15 milioane de euro.

În urmă cu 10 zile, preşedintele clubului milanez, Massimo Moratti, a anunţat că atât Carvalho (31 de ani) cât şi Deco (32 de ani) sunt doriţi la Inter de Jose Mourinho, cel care a mai lucrat cu aceştia şi la FC Porto. Mai mult, noul manager al lui Chelsea, Carlo Ancelotti, i-a anunţat pe oficialii echipei că cei doi internaţionali portughezi nu fac parte din planurile sale.

NewsIn

Citește și:
Brazilia - Maroc » Cel mai frumos meci de până acum la CM 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Brazilia - Maroc » Cel mai frumos meci de până acum la CM 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (8)
red_dog1982
red_dog1982  •  25 Iunie 2009, 23:34

NU CRED CA CHELSEA SE VA DEBARASA DE CEI 2 JUCATORI PT 12 MIL DE EURO!

skrilla
skrilla  •  25 Iunie 2009, 22:25
Postat de pe 25 Iunie 2009, 19:46

Poate 102 milioane de euro,pai 12 milioane de euro ii numa lobontz sau stancioiu,mourinho asta e dobitoc rau de tot de aia nu o mers cu chelsea nimik.sa vedetzii acuma cu Ancelotti cum ia astia chempions league!!

Necunoscatorule,te-ai uitat la varsta jucatorilor?

 •  25 Iunie 2009, 19:46
Postat de pe 25 Iunie 2009, 18:57

cam putin 12 mil pe ambii jucatori..

Poate 102 milioane de euro,pai 12 milioane de euro ii numa lobontz sau stancioiu,mourinho asta e dobitoc rau de tot de aia nu o mers cu chelsea nimik.sa vedetzii acuma cu Ancelotti cum ia astia chempions league!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează