SPORTURI  »  ALTELE  »  NE PASĂ DE SPORT. POATE PREA MULT.

15 puşti pentru Milan Junior Camp

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 iunie 2009 00:00

50 de copii cu vîrsta cuprinsă între 7 şi 14 ani au venit la preselecţia organizată de Gazeta şi Sportul Studenţesc pentru Milan Junior Camp.

 Gazeta s-a întors pentru cîteva ore acolo unde încep poveştile frumoase ale fotbalului. În iarbă, în mijlocul copiilor. Pe terenul 3 al bazei din Regie, ne-am tratat după campionatul recent încheiat. Am savurat dăruirea, ambiţia puştilor şi dorinţa lor de a cîştiga o competiţie, indiferent de miză.

Acţiunea oraganizată de Gazeta împreună cu Sportul Studenţesc pentru Milan Junior Camp a avut ca scop alegerea a 15 puşti talentaţi. În perioada 29 iunie - 3 iulie, cei 15  vor face pregătire pe terenurile Sportului Studenţesc cu antrenori ai celebrului club AC Milan.

Grupa mică
Condusă de antrenorii Sportului, preselecţia a început cu grupa celor de 7, 8 şi 9 ani. Adică "grupa mică", cea care a fost vedeta acţiunii. Mingi prea mari? Distanţă uriaşă pentru un şut la poartă? Nici vorbă! Toate au fost compensate de puştimea rebelă. Reguli simple. N-ai atins mingea, mai dai o dată. Ai ratat jaloanele, revii de unde ai rămas. Important este să dai gol. Piticii ascunşi în tricouri cu nume celebre. Aspiranţi la gloria lui Del Piero, Ronaldo sau Ronaldinho.

Pe spaţii largi
Cu totul altfel s-au derulat evenimentele la grupa mijlocie şi la grupa mare. Cu totul altă zonă de acoperire. Poarta devenise prea mică, iar sprinturile după mingi s-au extins pe trenurile învecinate. Ghetelor le crescuseră crampoane, iar frizurile erau în trend. Cîţiva aspiranţi păreau că ştiu cum e să te dezbraci în
vestiarul unei echipe de fotbal.

La final, toţi participanţii au primit cîte o minge de fotbal din partea Gazetei, iar cei 15 selecţionaţi au primit din partea organizatorilor cîte un set complet de echipament al lui AC Milan.
 
Cei 15 calificaţi pentru Milan Junior Camp
1. Badea Laurenţiu
2. Iliescu Gabriel Alexandru
3. Dumitrescu Luca
4. Talpigă Andrei
5. Marin George Adrian
6. Iordan Alexandru
7. Nistor Mihnea Gabriel
8. Florea Cristian Răzvan
9. Dudu Dragoş Petru
10. Zanoagă Alexandru Cristian
11. Cocîrlă Marius
12. Constantinov Sorin
13. Istrate Florin Mădălin
14. Steriu Florin Sebastian
15. Niţoiu Costin Daniel
 
Comisia de evaluare
Andrei Vochin (Gazeta Sporturilor)
Gheorghe Niculescu (antrenor copii Sportul Studenţesc)

Tehnicienii Sportului care au condus preselcţia
Adrian Pologea
Virgil Andronache

Supervizori
Tom Cristea
Gigi Mulţescu

Citește și:
Antrenorul semnează și revine în Superliga pe un salariu uriaș! GSP a aflat cifrele din contract
Superliga

Și-a anunțat plecarea, la 4 zile după barajul Dinamo - FCSB: „S-au întâmplat anumite lucruri care nu mi-au plăcut”

Georgia - România, amical la revenirea lui Gică Hagi la națională » Primul „11” pregătit la Tbilisi
Nationala

Escapadă romantică înainte de a veni la reunirea lotului. Noua iubită a stoperului de la Tottenham e model
Campionate

Ce este încărcarea rapidă și dacă strică bateria telefonului
Profit.ro
Ce este încărcarea rapidă și dacă strică bateria telefonului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cele 8 reguli noi introduse de FIFA la Mondial. Jucătorii, chemați la un curs online privind modificările

Mirra Andreeva, afirmații inedite, după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea: „La Snoop Dogg am auzit-o prima oară”

Comentarii (11)
 •  08 Decembrie 2012, 12:08

Uite boss care e treaba mie imi place fotbalu si m-am clasat in primii 15 Florea Cristian Razvan mie nu-mi pasa ce-ti place tie , fotbalu e un sport frumos si care se castiga multi bani

 •  14 Iulie 2012, 21:14

am fost si eu la preselectii si m-am clasat in primii 15 Florea Cristian Razvan si sunt bucuros ca am faccut o figura frumoasa la Milan Junior Camp

 •  28 Iunie 2009, 18:57

numai fotbal in sus in jos!!!!peste tot!!!nu mai exista alt sport???

Vezi toate comentariile (11)
Comentează