FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Abel Moreno: "Nici una dintre promisiunile pe care mi le-au făcut cei de la Steaua nu s-a concretizat" :X

Articol de GSP - Publicat duminica, 28 iunie 2009 00:00

Fostul mijlocaş al Stelei, Abel Moreno, spune că promisiunile pe care i le-au făcut conducătorii din Ghencea în momentul semnării contractului nu au fost respectate şi mărturiseşte că transferul la Xerez a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat în cariera sa.

"Am avut şansa de a evolua în Liga Campionilor, dar la Steaua lucrurile nu au mers foarte bine. Promisiunile pe care cei de acolo mi le-au făcut atunci cînd am semnat, nu s-au concretizat niciodată. Îmi pare rău că a ieşit aşa, dar nu mai am cum să dau timpul înapoi, e prea tîrziu acum.

Mă bucur că am ajuns la Xerez, am reuşit să promovăm, iar asta are cum să nu te bucure. Cred în acest proiect, m-am simţit mereu parte din el. Sper ca stadionul să fie plin la toate jocurile pe care le vom disputa în Primera, ajutorul suporterilor e foarte important. Ne propunem salvarea de la retrogradare, orice alt lucru pe care îl obţonem nu poate fi considerat decît un bonus", a spus Abel pentru Europa Press.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Campionate
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (15)
 •  29 Iunie 2009, 00:07

A STAT DE POMANA LA STEAUA SI TOT EL E CU GURA MARE ! IA SA LE DAM NOI NISTE SUTURI UNDE LE MERITA LA VEDETELE ASTEA DE DOI LEI ADUSE DE MARII EXPERTI CA ADI ILIE AND CO. BINE CA AVEM ACUM O ECHIPA DE PROFESIONISTI LA CONDUCEREA TEHNICA A ECHIPEI, CA PREA AM CAZUT IN ULTIMII DOI ANI. CU BERGODI + ROSSI AVEM O SANSA REALA. LUPTA STEAUA !

 •  28 Iunie 2009, 23:34

ma c.a.c. in gura ta si a lui adi ilie

 •  28 Iunie 2009, 22:01

Voi vreti jucatori care sa joace excelent de prima data ,ceea ce e cam foarte putin probabil ,deoarece trebuie sa se acomodeze cu echipa ,sa se stie ce ce se vrea de la ei si mai ales ,acei fotbalisti trebuie sa stie sa se hraneasca sa aiba energie sa joace un meci la intensitate maxima si inainte sa comentati voi cine e bun si cine nu ,mai duceti-va la un meci pe stadion sa vedeti ca nu e asa usor cum pare la TV

Vezi toate comentariile (15)
Comentează