FOTBAL  »  Superliga  »  PROMISIUNI

Pantelis Kapetanos şi Bogdan Stancu, "gemenii" golului

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2009 00:00

Pantelis Kapetanos şi Bogdan Stancu le promit suporterilor că vor fi şi mai prolifici în sezonul viitor, la finalul căruia vor să readucă titlul în Ghencea

Pantelis Kapetanos (26 de ani) şi Bogdan Stancu (22 de ani) sînt fotbaliştii care, prin reuşitele lor, au menţinut Steaua în viaţă campionatul trecut. Cele 11 goluri marcate de fiecare în parte i-au ajutat pe roş-albaştri să prindă, in extremis, ultimul loc de Europa League.

Stancu şi Kapetanos se simt bine împreună nu doar pe gazon, ci şi în cantonamentul de la Drollobach, unde stau mai mereu unul lîngă celălalt. "Cu ajutorul antrenamentelor conduse de Mister Bergodi, am reuşit să ajungem la un nivel fizic foarte bun pentru acest moment şi să ne «încărcăm» cu goluri", a punctat Stancu.

Atacantul grec e şi mai optimist: "Sînt pregătit sută la sută să fac un sezon cu mult peste aşteptările tuturor. Dacă mă ajută Dumnezeu, campionatul viitor voi marca şi mai multe goluri, iar la final sper să ne bucurăm împreună de un nou titlu de campioni".

"Anul trecut mi-a fost mai greu să încep în forţă, pentru că venisem de la AEK Atena după o accidentare gravă. Acum, lucrurile stau cu totul altfel"
PANTELIS KAPETANOS, atacant Steaua

"Faptul că sînt golgeterul echipei, alături de Pantelis, mă ambiţionează şi mai tare, dar fără să mi se urce la cap!"
BOGDAN STANCU, atacant Steaua

44% din golurile Stelei de anul trecut au fost marcate de Stancu şi de Kapetanos, respectiv 22 din totalul de 50

Contract diminuat pentru "Kape"
Lui Pantelis Kapetanos i-a expirat contractul, iar şefii clubului vor să îl reînnoiască. Însă numai în anumite condiţii. "Cînd se va întoarce din Austria, îi voi spune că nu-i mai dau un salariu de peste 200.000 de euro, aşa cum a avut anul trecut. Îi voi oferi 120.000 de euro anual. Sper să accepte. Dacă nu, vedem ce vom face", a spus Gigi Becali. Atacantul de 26 de ani va primi însă şi un bonus de 60.000 de euro la semnătură.

Citește și:
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala

S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga

CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (10)
fzcsm
fzcsm  •  01 Iulie 2009, 22:30

Succes baieti!gigi esti prost daca ii scazi din bani.trebuie sa ii dai mai mult ca sa aiba o motivatie in plus.FORZZA STEAUA!!!

 •  01 Iulie 2009, 17:36

Fac cu nervii cand aud expresia asta:"gemenii golului". Da tripleti nu aveti domnu'? Sa-i lasam sa fie gogheteri, atacanti, jucatori...oameni si atat! A zis un ziarist o bomba odata si voi inca sunteti la momentul exploziei de cativa ani.

 •  01 Iulie 2009, 11:12

surdu o sa l faca pe kapetanos sa stea pe banca de rezerve o sa vedeti

Vezi toate comentariile (10)
Comentează