SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Murray sub acoperiş

Articol de - Publicat miercuri, 01 iulie 2009 00:00

Scoţianul şi-a făcut loc în "sferturi" după un meci epic, de 5 seturi, încheiat la ora Londrei 22:38

Organizatorii de la Wimbledon au avut luni ocazia să inaugureze cu adevărat noul acoperiş al Terenului Central. Întîi a fost meciul Safina-Mauresmo, întrerupt doar 7 minute din cauza ploii, pînă cînd cele două bucăţi ale tavanului s-au unit. Apoi, a venit disputa aşteptată de toţi, Andy Murray contra Stanislas Wawrinka. O confruntare teribilă, întinsă pe cinci seturi şi cîştigată de scoţian în faţa a 15.000 de spectatori entuziaşti.

Deşi ploaia încetase, acoperişul a rămas tras, s-au aprins reflectoarele şi Centralul s-a transformat în sală. Aşa a fost posibil ca meciul să nu fie întrerupt din motive de întuneric, ultima minge fiind lovită la ora Londrei 22:38.

În ciuda victoriei şi a atmosferei, Murray a rămas critic în ceea ce priveşte investiţia de 80 de milioane de lire sterline. "Am trimis după alte prosoape la vestiar fiindcă transpiram foarte mult amîndoi. Mîinile mi se înmuiaseră, parcă eram în baie. M-am chinuit cu serviciul pentru că mingea nu mai pleca la fel de repede din rachetă. Şi nici lumina nu e grozavă", şi-a expus Andy lista de plîngeri. Englezilor le pasă însă prea puţin. Ei vor să-l vadă pe Murray cît mai departe în turneu. Transpirat sau nu.

13 milioane de oameni au urmărit "sfertul" Murray-Wawrinka pe BBC, în timp ce finala Nadal-Federer de anul trecut a fost vizionată de 13,1 milioane

FLASH

Williams vs Rusia
Semifinalele feminine sînt o afacere între surorile Williams, de o parte, şi rusoaicele Safina şi Dementieva, de cealaltă. Ieri, deţinătoarea titlului, Venus Williams, favorită 3, a trecut rapid de Agnieszka Radwanska, 6-1, 6-2, în o oră şi 8 minute. Ea o va întîlni pentru un loc în finală pe Dinara Safina, liderul mondial, care a avut emoţii mari cu Sabine Lisicki. Pînă la urmă, rusoaica s-a impus cu 6-7 (5), 6-4, 6-1. Serena Williams (foto) a învins-o pe Viktoria Azarenka, 6-3, 6-2, şi o va înfrunta în semifinală pe Elena Dementieva, cîştigătoare cu 6-2, 6-2 în faţa Francescăi Schiavone.

Roddick amuzant
Andy Roddick a ajuns în "sferturi", învingîndu-l în "optimi" pe cehul Tomas Berdych. La conferinţa de presă de după, americanul a fost întrebat despre următorul adversar, Lleyton Hewitt, dar şi despre amiciţia cu Justin Timberlake, care a fost sîmbăta trecută la Londra şi a asistat la meciul său. Andy a replicat sec: "Hm, nu l-am întîlnit niciodată". "Dar el te admiră", a insistat ziaristul. "Da, să nu lăsăm adevărul să stea în calea unei poveşti bune", a punctat Roddick la rîndul său. "De fapt, Mardy Fish a vorbit cu el. Am auzit că a stat la meci. E cool".

Junioarele învinse
Cele două românce prezente pe tablourile de junioare la simplu au pierdut ieri, ambele în turul secund. Ana Bogdan, favorită numărul 3, a cedat în faţa olandezei Richel Hogenkamp, 6-3, 1-6, 4-6, în timp ce Ilinca Stoica a fost eliminată de belgianca Tamaryn Hendler, 6-2, 6-4.

Citește și:
Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo
Baschet

Suma exorbitantă pe care o vrea Vinicius ca să prelungească! » Marca: „Situația lui intră într-o fază delicată”
Campionate

Pirlo, contestat dur în Italia: „Cine face propagandă pentru Rusia nu ar trebui să fie selecționer”

I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar

ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (2)
 •  06 Iulie 2009, 18:30

o infringere a acestui murray-muratura,pe care o asteptam inca din primul tur.rodick m-a razbunat invingandu-l peacest ingamfat care la invins pe zgura pe hanescu dupa o partida in care reclama la arbitrii meciului orice mingie mai dubioasa astfel tinindu-i in corzi atat arbitrul cat si pe timoratul de hanescu.nastase de ce nu esti etern.

brady
brady  •  01 Iulie 2009, 12:58

ce nebunie e in Marea Britanie. Cata presiune se pune pe acest baiat .. daca in sferturi au vizionat 13 milioane de oameni meciul, ganditi-va la o finala? 20 de milioane de telespectatori? :) Hai MURRAY :D

Vezi toate comentariile (2)
Comentează