FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI

Bogdan Onuţ şi Mircea Oprea au fost puşi pe lista de transferuri

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2009 00:00

Preşedintele executiv al formaţiei Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat, miercuri, că jucătorii Bogdan Onuţ şi Mircea Oprea au fost puşi pe lista de transferuri.

"Bogdan Onuţ şi Mircea Oprea au fost puşi pe lista de transferuri. Este decizia conducerii clubului, iar cei doi jucători urmează să-şi caute alte echipe.

De asemenea, am reziliat pe cale amiabilă contractul cu argentinianul Gustavo Paruolo, în timp ce cu Sebastian Sfârlea nu am ajuns la o înţelegere şi nu vom prelungi contractul cu jucătorul", a declarat Sorin Boca pentru NewsIn.

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga

Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028

Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”

Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”

Comentarii (4)
 •  01 Iulie 2009, 19:32

dar boca cand pleaca?......

 •  01 Iulie 2009, 17:20

multumesc doamne ca mi-ai indeplinit visul ......pleaca mercenarule.....nu mai vream sa auzim de tine....forza poli iasi !

magnifiku
magnifiku  •  01 Iulie 2009, 16:00

pe onut il stiam a fi un fotbalist bun

Vezi toate comentariile (4)
Comentează