FOTBAL  »  Superliga  »  SECURITATEA ÎN FOTBAL

Mircea Sandu a depus o cerere la CNSAS prin care cere să aibă acces la propriul dosar

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 iulie 2009 00:00

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, vineri, că a formulat o cerere către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi a solicitat să aibă acces la propriul dosar, precizând de asemenea că oricine este interesat poate consulta acest act.

"Nu am dorit să existe nici o suspiciune asupra persoanei mele în legătură cu o eventuală colaborare cu securitatea, aşa că vineri, 3 iulie, am formultat către CNSAS o cerere pentru exercitarea dreptului de acces la propriul dosar. Am solicitat efectuarea verificărilor necesare în vederea identificării dosarelor sau documentelor întocmite de fosta securitate pe numele meu. Având în vedere dreptul de acces la informaţiile de interes public, solicit oricui este intersat să facă demersurile necesare pentru a avea acces la dosarul meu", se arată într-un comunicat de Mircea Sandu pe site-ul FRF.

Preşedintele forului român a precizat că nu are nici o legătură cu articolele apărute în presă despre alţi oameni din fotbal, care ar fi colaborat cu fosta securitate, iar acuzele la adresa sa nu pot fi considerate "decât dovezi de rea-credinţă". "Fac acest lucru pentru ca persoanele intersate să îşi poată exercita dreptul de a fi informaţi în legătura cu existenţa sau inexsitenţa calităţii mele de lucrător sau colaborator al securităţii", a conchis Sandu.

NewsIn

Citește și:
David Popovici concurează la Europene » Orele și probele: 6 români intră în bazin!
Altele

Gigi Becali nu s-a putut abține! L-a jignit în direct pe Florin Tănase: „Nu e întreg la cap! Doar nebunii se gândesc la așa ceva”
Superliga

Starul lui Manchester United a recunoscut noua relație, la un an de la divorț: „În zilele noastre...”
Campionate

Donald Trump sare în apărarea lui Infantino: „FIFA ar comite o greșeală teribilă”

ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”

Comentarii (6)
 •  03 Iulie 2009, 15:42

VREA SA DISTRUGA PROBELE...***

cristi_voica26
cristi_voica26  •  03 Iulie 2009, 14:33

Oare-i tremura chiloteii lui "m.sandu"?

 •  03 Iulie 2009, 14:11

alo nenea sanducule.pai tu crezi ca aia iti dau dosarul acuma?hahaha ii prea tarziu pana in toamna fac pariu cu oricare ca esti langa prunea

Vezi toate comentariile (6)
Comentează