FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIȘOARA - EINTRACHT 3-0

Tăvălugul

Articol de GSP - Publicat duminica, 19 iulie 2009 00:00

Poli defilează în amicalele din Austria, fiind de neoprit în faţa nemţilor de la Eintracht

Sabău a încercat să-şi rodeze primul unsprezece în partida de ieri, în timp ce Skibbe a lăsat şase din titularii de drept pe bancă, alţi trei, Chris, Amanatidis şi Fenin, fi ind accidentaţi. Chiar şi aşa, meciul a debutat sub semnul echilibrului, deşi se întîlneau locul 2 din România cu locul 13 din Germania, după clasamentul ultimului sezon.

Timişorenii au irosit două ocazii mari în primul sfert de oră, prin Artiom (13) şi Parks (14), în timp ce, germanii au contat o singură dată, prin Alvarez, care a şutat slab din 16 metri. A urmat o perioadă de acalmie, ia apoi a picat golul Timişoarei (33). Corner de pe dreapta, executat de Artiom, iar Luchin a fi nalizat cu o lovitură de cap imparabilă. Scăpat singur cu Nikolov, Parks l-a luat la ţintă pe goalkeeperul nemţilor (38).

REVANŞA LUI PARKS
Mera a încercat să-l copieze pe colegul său din defensivă pe fi nal de repriză (44), însă “capul” său a trecut la jumătate de metru distanţă de poartă. Parks s-a revanşat  în repriza secundă, cînd, într-o situaţie identică celei ratate în prima parte, l-a driblat pe Nikolov şi a înscris pentru 2-0. Intrat în locul lui Gigel Bucur, Magera a şutat puternic de la 20 de metri, puţin pe lîngă vinclu (78), dar apoi nu a greşit ţinta, cu o lovitură de cap din marginea careului (85).

Probleme cu stoperii
Trei din fundaș ii centrali ai lui Poli au momentan probleme medicale. Dacă Brezinsky, absent de 8 luni, a ratat ieri dimineaţă revenirea pe gazon, meciul rezervelor fi ind anulat, Nibombe şi Cisovsky resimt încă dureri musculare după meciul de joi, cu NK Garmin Sentjur (5-1). Cei doi s-au antrenat separat vineri, făcînd doar alergări uşoare şi exerciţii de stretching, iar ieri, la meciul cu Eintracht, au fost menajaţi, efectuînd doar cîteva ture.

Skibbe cu rezervele
Michael Skibbe, antrenorul lui Eintracht şi-a lăsat pe bancă majoritatea numelor grele, introducînd o echipă de rezerve în meciul de ieri. Ochs, Spycher, Franz Maik, Teber, Liberopulos sau Caio, titulari obişnuiţi în mod normal, au intrat pe fi nal sau nu au fost folosiţi deloc. Lor li s-au adăugat alţi trei jucători nelipsiţi în mod normal din echipa de bază, Chris, Fenin şi căpitanul Amanatidis, toţi trei accidentaţi.

Ultimele noutăţi

» AUSTRIECII
de la Rapid Ferffenitz au vîndut cu 10 euro biletul de intrare la meciul de ieri, jucat pe arena proprie. La partidă au asistat în jur de 200 de persoane.

» Fiul patronului
Marian Iancu, Emilian, împreună cu fiul vicepreşedintelui Emil Roș ianu, David, au urmărit partide de ieri alături de Gheorghe Chivorchian şi Emil Roşianu.

» 10 suporteri
timişoreni, stabiliţi în Germania sau Austria, au venit ieri să-şi vadă favoriții în partida de la Feffernitz.

Citește și:
Dinamo - Universitatea Craiova » Derby pe Arena Națională în semifinala Cupei României Betano
Cupa Romaniei

Gică Hagi, la prima apariție ca selecționer: a venit împreună cu noul secund al României

Primarul din Marsilia, scandalizat de noua emblemă a celor de la OM: „Este oribilă! Râde și Volkswagen de noi”
Campionate

Bucătarul a dezvăluit dieta lui Cristiano Ronaldo: „Niciodată nu mănâncă asta” » Apoi a făcut o afirmație-șoc
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Bucătarul a dezvăluit dieta lui Cristiano Ronaldo: „Niciodată nu mănâncă asta” » Apoi a făcut o afirmație-șoc
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”

Comentarii (13)
reality
reality  •  19 Iulie 2009, 14:53

Citesc si ma mira cat sunt unii de plini de sine. In primul rand Poli a jucat cu o echipa de rezerve, un meci amical, domnul Sabau are tot dreptul sa vada cum sta echipa. In al doilea rand un meci amical e amical, vedem ce se va intampla in Liga 1 si in cupele europene. Ia nu va mai hazardati cu comentarii extremiste, nu va mai certati degeaba ca NU EXISTA MOTIVE DE CEARTA, ce draq va apuca stimabililor. Poli a cazut cu Sahtior, multumesc cerului pentru aceasta deoarece vor fi 2 meciuri grozave

becaliada
becaliada  •  19 Iulie 2009, 14:37

cititi beca lia da. wo r dp res s . c o m

vlad_mexicanu
vlad_mexicanu  •  19 Iulie 2009, 11:31
Postat de pe 19 Iulie 2009, 05:04

Va tremura pojoartierul la dinamovistii si stelisti, ca Poli e de departe echipa cea mai buna, iar valizele si corpodenii nu mai merg ca inainte. O sa va bateti cu ceahlaul la retrogradare, si oile si maidanezii. Poli, CFR, Craiova, asta o sa fie podiumul la anul.

stati linistiti, nu va ambalati. In amicale sunteti tari, dar in campionat sigur le veti da puncte cateilor:)) poate le veti face cadou un 3-0 dinamovistior ca anul trecut. Sunteti penibili. Iti amintesti proverbul ala: "Vrabia malai viseaza"

Vezi toate comentariile (13)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”