SPORTURI  »  TENIS  »  CALIFICARE

Raluca Olaru s-a calificat ieri în prima finală din carieră » Gheaţă spartă!

Articol de - Publicat duminica, 26 iulie 2009 00:00

Raluca Olaru s-a calificat ieri în prima finală din carieră, la Bad Gastein, după ce a trecut de favorita principală, Alize Cornet

Săptămîna de vis a Ralucăi a venit, în cele din urmă, în Austria, la Bad Gastein, o micuţă staţiune montană situată la altitudine de 1.002 metri. "Îmi place aici pentru că sînt munţi de jur împrejur. Iubesc natura şi ori de cîte ori sînt aproape de ea, mă simt fericită", spunea jucătoarea română într-un interviu pe site-ul oficial al circuitului WTA.

Acum însă, fericirea e cel puţin dublă pentru Raluca. Munţii au devenit martorii unei serii de victorii impresionante, care a culminat cu succesul obţinut ieri, în semifinale, în faţa favoritei numărul unu, franţuzoaica Alize Cornet. Pînă acolo, românca le eliminase pe Sybille Bammer şi Magdalena Rybarikova, capi de serie 2, respectiv 6.

Împotriva lui Cornet, pe care o mai întîlnise şi învinsese de două ori pe vremea junioratului, în 2005, Olaru a început un pic crispat. A cedat primul set, 3-6, şi şi-a pierdut serviciul în debutul celui de-al doilea. Natura a ţinut cu Raluca. S-a stîrnit ploaia. Meciul a fost întrerupt şi, la reluare, românca a pornit cursa de urmărire. A egalat la 3 şi a cîştigat setul în prelungiri, 7-5. În decisiv, a luat start lansat, 3-0. Apoi, a menţinut avantajul break-ului pînă la final, încheind, la capătul a două ore şi 36 de minute de joc efectiv, la prima minge de meci avută.

Pînă ieri, Olaru avea în palmares doar două semifinale, ambele izbutite în 2007, la Memphis şi Fes. Acum a făcut un pas în plus şi poate sălta chiar două trepte, dacă o învinge azi, în finală, pe germanca Andrea Petkovic. Ar fi scenariul perfect!

19.000 $ şi-a asigurat Raluca Olaru pentru calificarea în finala de la Bad Gastein, plus 200 de puncte WTA

66 e locul ocupat săptămîna aceasta de Raluca în ierarhia WTA, vîrful fiind 55, atins în octombrie 2007

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala

Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”

Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga

„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (5)
 •  26 Iulie 2009, 11:18

dar nu ati putut pune articolul undeva mai jos si cu litere mai mici?Voua nu va pasa de sport!Chiar deloc!!!

 •  26 Iulie 2009, 06:30

stie cineva pe unde putem vedea meciul ?

 •  26 Iulie 2009, 02:40

Raluca e ce mai tare si va ajunge in primele 10 jucatore intr-o buna zi, aaa, si sa nu uit, Raluca e si cea mai frumoasa :X

Vezi toate comentariile (5)
Comentează