FOTBAL  »  LIGA 2  »  FCM BACĂU - CETATEA SUCEAVA 4-2

FCM Bacău a învins Cetatea Suceava cu 4-2, într-un meci amical

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 iulie 2009 00:00

Primul meci de pregătire susţinut pe teren propriu s-a disputat la o temperatură inumană. Cu toate acestea, FCM a început bine şi, la modul în care s-a prezentat echipa în primul sfert de oră, se poate spune că galben-albaştrii pot fi candidaţi la promovare.

O posesie bună, presing sufocant şi ocazii de a înscrie. A lipsit doar golul pentru că Taban a nimerit "transversala", în min. 7, iar Petrea a reluat peste poartă din interiorul careului un minut mai târziu.

Finalul de repriză avea să fie unul în forţă. Mai întâi, I. Radu înscrie (40), după ce Luca a respins şutul lui Taban, pentru ca R. Cojocaru să ridice scorul la 2-0 în minutul imediat următor. Scorul pauzei avea să fie stabilit de Petrea, care a reluat în plasă din apropierea porţii. Repriza a doua începe aşa cum s-a încheiat prima. Bacăul se instalează în jumătatea adversă, şi Taban ridică scorul la 4-0, în minutul 50. Au urmat minutele de relaxare ale gazdelor, lucru resimţit pe tabela de marcaj, prin "dubla" lui Dumitru din minutele 67 şi 68. Putea fi chiar 4-3 în minutul 70, însă a celaşi Dumitru a trimis peste poartă.

Până la final nu s-a mai înscris, deşi ocazii au mai existat, iar Poenaru a terminat jocul cu trei juniori în teren.

FCM Bacău: Ignătescu - Mihălăchioaie, Spiridon, Adăscăliţei, Dobârceanu - Petrea, Taban, R. Cojocaru, Boboc - I. Radu, A. Câmpeanu. Au mai jucat Petrache, Manea, Botezatu, Dediu, Carnariu, Varea, G. Munteanu, Bursuc.

Cetatea: Luca - Ailenei, Bernard, Feraru, Tomescu - Homneac, Lipovanu, Apetrei, Jalbă - Sumanariu, Andrieş. Au mai jucat Dicher, Negru, Ţugui, Dumitru.

Citește și:
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
Nationala
Ionuț Radu a apărat într-o mână cu Suedia și Bosnia: i-a ascuns staff-ul medical lui Hagi accidentarea la umăr a portarului? + RMN secret la „Regina Maria” și alarmă dinspre Celta Vigo
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Real Madrid a cerut oficial la UEFA ca Barcelona să fie exclusă din cupele europene!
Campionate
Real Madrid a cerut oficial la UEFA ca Barcelona să fie exclusă din cupele europene!
Cel mai exotic șef de Federație din România: „Am fost 48 de frați! Pe șase nu i-am văzut niciodată!” + „Știți cât am pensia?”
Diverse
Cel mai exotic șef de Federație din România: „Am fost 48 de frați! Pe șase nu i-am văzut niciodată!” + „Știți cât am pensia?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează