FOTBAL  »  Superliga  »  STRATEGIE

Migrene braziliene

Articol de GSP - Publicat luni, 27 iulie 2009 00:00

Ioan Ovidiu Sabău e preocupat de anihilarea fotbaliştilor carioca din lotul lui Lucescu

Antrenorul lui Poli Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, s-a conectat deja la meciul de miercuri cu şahtior Doneţk. Sabău e preocupat de tehnicitatea jucătorilor brazilieni din lotul lui Mircea Lucescu. “Cred că Jadson este cel mai periculos jucător de la Doneţk. Îl mai au apoi pe Ilsinho, pe Adriano, toţi sînt foarte buni. Dacă le oferi spaţii pot face imediat diferenţa. Sînt foarte preocupat din cauza lor”, a explicat Sabău.

Fostul elev al lui Mircea Lucescu ştie că partida de miercuri va fi cea mai importantă din cariera sa de antrenor: “Nu poţi să nu ai emoţii în asemenea situaţii. Este cel mai important meci din cariera mea. Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că este o confruntare de Champions League. Avem o şansă foarte mare, chiar dacă jucăm cu o echipă de top din Europa”, a spus Sabău.

Profesorul Lucescu
“Moţul” nu a discutat în ultima perioadă cu Mircea Lucescu. “Am încercat să ne ajutăm mereu. Eu din teren aşa cum am putut şi chiar şi în afară. Am fost întotdeauna corect şi cred că şi din această cauză mă respectă şi mă apreciază. Am învăţat foarte multe pentru că 8 ani mi-a fost antrenor, dar am totuşi filosofia mea”, a încheiat Sabău.

126  de milioane de euro e valoarea pe piaţă a lotului lui şahtior Doneţk

38  de milioane de euro e cota lotului bănăţean pe piaţă

Iancu cere audienţă la primar
Supărat pentru că Consiliul Local nu a virat încă banii cu care trebuia să sponsorizeze pe Poli, Marian Iancu este decis să ceară o întrevedere cu consilierii şi primarul. “O să cer să fiu primit cînd se vor întruni toţi, vreau să ne uităm unii în ochii altora, să vedem dacă putem avea încredere să continuăm această colaborare. Iniţial ne bazam pe 2,5 milioane, dar suma s-a redus pentru că nu a fost raportată la cursul actual şi s-au pierdut vreo 500.000 de euro. Am primit doar o parte şi de asta aş vrea nişte răspunsuri, de ce facem hîrtii şi nu ne bagă nimeni în seamă. Nu mă interesează că e criză, mi-am îndeplinit toate obligaţiile, inclusiv legate de bani, iar echipa a realizat chiar mai mult”, a spus Iancu.

FLASH

Cisovsky nu se predă
Accidentat în timpul cantonamentului din Austria, Marian Cisovsky nu vrea să accepte faptul că poate rata meciul tur cu şahtior. “Nici nu vreau să mă gîndesc la aşa ceva. Voi face tot ce pot ca să intru pe teren în acest meci. Mă simt mai bine pe zi ce ­trece”, a spus Cisovsky. Fundaşul a suferit o contractură musculară la piciorul drept şi a făcut pregătire separat, dar speră ca de astăzi să poată face antrenamente normal. (Dana Surulescu)

Spaniolul cu noroc
Arbitrul spaniol Iturralde Gonzalez. care va conduce la centru partida dintre şahtior şi Poli, a fluierat şi meciul Hertha-Rapid (1-0), în ediţia 2005-2006 a Cupei UEFA. “Îmi amintesc că a venit în vestiar după noi. Noi am întîrziat, unii colegi nu au fost gata şi a venit în vestiar şi ne-a spus să mergem mai repede. A arbitrat foarte bine, ţin minte că ne-a dat şi un penalty atunci şi a eliminat doi jucători de la Hertha. Sper să fie cu noroc şi acum”, a rememorat Vali Bădoi. (Dana Surulescu)

21 pentru Ligă
Poli şi-a stabilit lotul cu care va aborda cele două manşe contra lui şahtior. Timişorenii au putut înscrie pe lista trimisă la UEFA doar 21 de jucători, cu 4 mai puţin decît limita maximă admisă. Poli nu a avut jucători care să fi îndeplinit condiţia ca între 15 şi 21 de ani să fi jucat cel puţin 36 de luni pentru clubul timişorean. Astfel, lotul lui Poli este format din: Pantilimon, Taborda, Bonfim, Bădoi, Cisovsky, Nibombe, Luchin, Scutaru, Artiom Karamian, Latovlevici, Arman Karamian, S. Stancu, Alexa, Bourceanu, Borbely, Vrsici, Curtean, Cl. Ionescu, Bucur, Parks şi Magera. (Dana Surulescu)

Citește și:
„Cutremur” după Rapid - Metaloglobus: antrenorul va fi DEMIS mâine dimineață
Superliga

Ultimele detalii despre situația lui Olimpiu Moruțan: urmează ziua negocierilor finale

Se întâmplă o dată în viață! Handbalistele Rapidului sărbătoreau deja victoria din European League, dar a urmat o acțiune miraculoasă
Handbal

Ce a vrut să transmită Ofri Arad? » Postarea israelianului la doar două zile după ce Becali i-a anunțat venirea

EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

Comentarii (5)
 •  27 Iulie 2009, 11:36

u.t.a in B foreverrrrrrrrr,fortza viola,vom face egal la Sahtior si vom bate acasa HAI POLI TIMISOARA

 •  27 Iulie 2009, 10:00

e clar ca asta e un ziar scris de bucuresteni pentru bucuresteni si atit. ei asa isi vad publicul care cumpara ziarul. plus ca habar nu au ce se petrece in afara bucurestiului, ca-i doar provincie.

cristimi
cristimi  •  27 Iulie 2009, 09:43
Postat de ecriss pe 27 Iulie 2009, 03:30

4-0 pentru Sahtior! Forta Lucescu! Romania e cu tine!

Nu pot pricepe de ce ai vrea raul lui Poli. Daca mai ai unpic de minte ti-ai da seama ca daca Poli ar trece de Sahtior si de altele, poate daca CFR ar juca pe bune in sezonul urmator, a-ti mai avea sanse sa participati si voi in CL. Pt ca daca nu facem puncte de anu viitor ne luam adio de la CL.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează