FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  UNIREA URZICENI - CFR CLUJ 3-4, DUPĂ PENALTYURI

Mulţi nervi

Articol de - Publicat luni, 27 iulie 2009 00:00

Meciul a fost presărat cu durităţi şi cu scăpări ale "centralului", care ar fi trebuit să scoată cartonaşul roşu de mai multe ori

Partida din Giuleşti a debutat abrupt. Peralta şi Paraschiv s-au bruscat reciproc şi au fost avertizaţi în minutul 2, iar cîteva secunde mai tîrziu, Cadu l-a lovit intenţionat cu cotul în figură pe Brandan. Arbitrul Ionescu, departe de fază, n-a observat gestul, iar căpitanul Clujului a scăpat fără nici un cartonaş.

Şi Maftei trebuia eliminat în minutul 15, pentru un tackling violent la Deac. Spre finalul primei reprize, Deac i-a plătit-o fostului rapidist cu o intrare foarte dură, cu crampoanele direct pe genunchi. Nici el n-a fost eliminat. În tribune a ajuns însă Dan Petrescu, expulzat de "central" pentru proteste vehemente. Tehnicianul a fost ţinut cu greu de cei de pe banca Urziceniului, pentru că voia să intre pe teren, peste arbitru!

FLASH

Spioni din toate părţile

Tribuna 0 a stadionului Giuleşti a fost luată cu asalt aseară. Steliştii Cristiano Bergodi, Renzo Rossi şi Mihai Teja au venit să urmărească echipele pe care le vor întîlni în debutul campionatului, în august. Au mai fost prezenţi Ionuţ Lupescu, Vasile Şiman, Gino Iorgulescu, Victor Becali şi Mircea Sandu. Preşedintele FRF a urmărit partida alături de Mitică Bucşaru şi Iuliu Mureşan. La "oficială" au luat loc şi "gazdele" Nicolae Manea şi Cristi Costache, dar şi fundaşul spaniol Francisco Molinero, ultima achiziţie a lui Dinamo. (Cătălin Popescu)

Petrescu şi MM, înjuraţi de rapidişti
La partida de aseară, în sectorul de sub tabela de marcaj au fost şi cîteva zeci de fani ai Rapidului. Aceştia i-au huiduit şi i-au înjurat pe Dan Petrescu şi pe MM Stoica înainte de începutul meciului. Giuleştenii i-au susţinut pe toată perioada confruntării pe clujeni. (Cătălin Popescu)

Încă un argentinian în Gruia?
CFR Cluj îl doreşte pe atacantul argentinian Mariano Sabadia (26 de ani, 1,87 metri înălţime) de la formaţia Defensa y Justicia, din liga secundă. El a marcat 10 goluri în ultimul sezon şi a devenit liber de contract în iunie. Sabadia mai are oferte din Israel, Ecuador, dar şi din prima ligă argentiniană, de la CA Colon. (Cosmin Lucaci)

Ştirile meciului:

- Înainte de startul meciului, gazdele partidei au pus la difuzoare imnul naţional. Doar Bogdan Mara, de la Cluj, şi Cătălin Grigore, de la Unirea, au fredonat versurile.
- Componenţii echipei naţionale U17 au fost prezenţi aseară în Giuleşti pentru a urmări confruntarea.
- Vasile Maftei a fost solicitat de fanii rapidişti să scandeze împotriva Stelei. Fostul căpitan al giuleştenilor i-a aplaudat şi a dat din mînă în semn de aprobare.
- Selecţionerul Răzvan Lucescu a întîrziat, ajungînd în Giuleşti în minutul 4. El a urmărit partida alături de Ionuţ Lupescu.

Citește și:
Biserica de 10 de milioane de euro a lui Gigi Becali a fost sfințită! Cum și-a făcut apariția soția lui + cele mai tari imagini
Superliga

Gigi Becali confirmă: Darius Olaru, vândut! Suma + Când face vizita medicală

Laurențiu Reghecampf a câștigat o avere la TAS în procesul cu fosta sa echipă!
Stranieri
Laurențiu Reghecampf a câștigat o avere la TAS în procesul cu fosta sa echipă!
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Revoltă în SUA: „Dacă începem cu asta...” » Un nou abuz FIFA, la meciul Brazilia - Maroc?
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (24)
 •  27 Iulie 2009, 19:54

Este incredibil ce se intampla in fotbalul romanesc.ma aflu in Italia si urmaresc totul despre fotbal.trebuie schimbata conducerea din fotbal.aseara a fost incredibil cel putin 4 cartonase rosii neacordate.na vazut centralul dar nici tusierul?

 •  27 Iulie 2009, 16:41

meciul a fost slabut, dar cfr parca a jucat mai mult. arbitrajul a fost slab si a tolerat multe duritati, dar nu cred ca a gresit cu intentie...pur si simplu, asta e nivelul. dan petrescu exagereaza, ca de obicei. dar una peste alta nu mi-a placut meciul. si niciuna din echipe nu are sanse in cupele europene

flafy
flafy  •  27 Iulie 2009, 15:19
Postat de pe 27 Iulie 2009, 14:12

@dinamotel=bai javrranenorocita, ti-a tras-o borrcea_porrccea in kuurr, sau ti-ai tras-o cu pascacaany pe la spate, frrustratimputzit ce esti,mwuuieeeeeeeeee crrettinuulee! fwuutuu-te-n guurra de spurrcaatjegos ce esti! mwuuiee tuturor ciorrilorborate si nespalaate din ghiulesti care nu stiu decat sa scuipe si sa injure! mwuuieeeee tuturor ciorroilorrapidiste_spurrcaateeee. Mars la spalat ca putzitzi a canal si va pute si gura a ciorrinespalate si frrustrratee!

yo am tinut cu cfr oricum dan petrescu daca nu castiga da vina pe arbitri ca sa se scuze la inceput chiar eram de acord cu el ca se mai gresa dar acum a ajuns prea departe totusi cfr a meritat supercupa bravo cfr!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează