INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ORGANIZARE

Barack Obama susţine candidatura SUA pentru organizarea CM de fotbal

Articol de GSP - Publicat marti, 28 iulie 2009 00:00

Preşedintele Barack Obama şi-a demonstrat luni talentele necunoscute la fotbalist, în faţa preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) Joseph Blatter, pentru a sprijini candidatura Statelor Unite la găzduirea Campionatului Mondial.

Pentru a-şi manifesta entuziasmul faţă de fotbalul european, într-o ţară în care fotbalul american, baschetul şi baseballul sunt sporturile cele mai populare, Obama a făcut câteva jonglerii cu picioarele şi capul, folosind o minge de fotbal pe care i-o făcuse cadou preşedintele FIFA.

Blatter a recunoscut că Statele Unite au şanse să găzduiască acest campionat, dacă va fi respectată rotaţia continentelor, subliniind că organizarea CM din 1994 a fost exemplară. Statele Unite vor să organizeze şi Jocurilor Olimpice din 2016,  care ar urma să aibă loc în oraşul din care provine Obama, Chicago.

sursa: NewsIn

Citește și:
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala

Aleasă cea mai frumoasă femeie a țării în 2022, acum atacă titlul mondial: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box

FCSB, în frunte cu Reghecampf, la Salonul Auto București » „Eu sunt cel mai bun șofer! Dacă luăm titlul...”
Superliga

„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
Liga 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”

Comentarii (3)
 •  28 Iulie 2009, 12:53
Postat de pe 28 Iulie 2009, 11:26

"şi-a demonstrat luni talentele necunoscute la fotbalist" e grea matematica asta :))

ati uitat de hokey...

 •  28 Iulie 2009, 11:35

ce sa le ceri ma .... gasca de analfabeti .. Nu stiu decat sa inventeze subiecte de scandal. Au unele stiri cateodata de zici ca au microfoane puse :)))))))

 •  28 Iulie 2009, 11:26

"şi-a demonstrat luni talentele necunoscute la fotbalist" e grea matematica asta :))

Vezi toate comentariile (3)
Comentează