FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - DINAMO 0-0

Turcu: "Îl urmăresc pe Miklos Nagy demult, e anti-dinamovist! La Craiova a fost rea-credinţă" :X

Articol de GSP - Publicat luni, 03 august 2009 00:00

Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, l-a acuzat dur pe asistentul Miklos Nagy, cel care a anulat o reuşită a "cîinilor" în meciul cu Universitatea Craiova şi care l-a oprit pe Claudiu Niculescu din drumul spre un gol ca şi făcut, în prelungiri.

"Am suferit foarte mult în meciul cu Universitatea Craiova. Arbitrul Miklos Nagy, care a greşit de atîtea ori în defavoarea noastră, nu are ce căuta în fotbal după o asemenea prestaţie!
Eu sînt convins că acolo a fost vorba de rea-credinţă. Vezi aici un ofsaid controversat la Niculescu

Am văzut fazele cu Dănciulescu şi Niculescu în reluare, n-am nici un dubiu că deciziile au fost greşite. Eu înţeleg cînd se întîmplă o dată, de două ori, dar îl urmăresc de mult timp pe Nagy şi mi-am dat seama că este anti-dinamovist. Domnul Huzu trebuie să ia măsuri.

Dacă după prima etapă se fac asemenea greşeli e foarte grav, arbitrii aceştia să se lase de meserie", :X a spus mîhnit Vasile Turcu, pentru GSP.RO.

Cristi Borcea a fost şi el vehement la adresa lui Miklos Nagy!

Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, l-a acuzat dur pe asistentul Miklos Nagy, cel care a anulat o reuşită a "cîinilor" în meciul cu Universitatea Craiova şi care l-a oprit pe Claudiu Niculescu din drumul spre un gol ca şi făcut, în prelungiri.

"Am suferit foarte mult în meciul cu Universitatea Craiova. Arbitrul Miklos Nagy, care a greşit de atîtea ori în defavoarea noastră, nu are ce căuta în fotbal după o asemenea prestaţie! Eu sînt convins că acolo a fost vorba de rea-credinţă. Vezi aici un ofsaid controversat la Niculescu

Am văzut fazele cu Dănciulescu şi Niculescu în reluare, n-am nici un dubiu că deciziile au fost greşite. Eu înţeleg cînd se întîmplă o dată, de două ori, dar îl urmăresc de mult timp pe Nagy şi mi-am dat seama că este anti-dinamovist. Domnul Huzu trebuie să ia măsuri.

Dacă după prima etapă se fac asemenea greşeli e foarte grav, arbitrii aceştia să se lase de meserie", :X a spus mîhnit Vasile Turcu, pentru GSP.RO.

Cristi Borcea a fost şi el vehement la adresa lui Miklos Nagy!

Citește și:
PSG - Barcelona l-a fascinat pe Mihai Stoica: „Niciodată în istorie!”
Liga Campionilor
PSG - Barcelona l-a fascinat pe Mihai Stoica: „Niciodată în istorie!”
Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru în stil parizian”
Liga Campionilor
Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru în stil parizian”
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată » Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Campionate
Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (37)
cristitomy
cristitomy  •  08 August 2009, 10:44

Zeii astia care il tot contesta pe Turcu sa taca din gura....Sa mearga ei sa bage bani la Dinamo daca sunt asa viteji...dar ei nici de paine nu au bani...au paianjeni la fund de foamne...Oricine aduce bani la Dinamo e bine venit...asa ca ,ai lasati cu prostiile astea...Cat despre arbitri ...CFR a ajuns sa faca legea in arbitraj si nu vede nimeni...cand se arata in favoarea lui Dinamo sareau toti in sus de 2 metri...dar acum toti tac ...Va dau la "mestecatoare " la toti arbitri si mai

treadstone
treadstone  •  03 August 2009, 15:51
Postat de matea_fcd_in_adn pe 03 August 2009, 15:35

dar oricum nu ma cert cu voi pt ca nu ma cobor la nivelul vostru de stana.

ca sa te certi tre' sa ai argumente...nu te forta! nu vrem sa-ti luxezi neuronul din prima etapa :)

spyry007
spyry007  •  03 August 2009, 15:46

ah, am uitat s'o zic p'asta: "M'AI INTELES?"

Vezi toate comentariile (37)
Comentează