INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ESTUDIANTES

Veron a acceptat o reducere a salariului pentru a-i ajuta pe juniorii lui Estudiantes

veron, estudiantes
veron, estudiantes

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 august 2009 00:00

Internaţionalul argentinian Juan Sebastian Veron a acceptat diminuarea cu 40% a venitului său anual pe care îl are la Estudiantes La Plata în scopul de a ajuta echipele de copii şi juniori ale clubului din Buenos Aires, informează Reuters.

"Cred că am luat cea mai bună decizie care se putea lua în astfel de vremuri dificile. De aceşti bani vor beneficia copiii care reprezintă viitorul acestei echipe. A venit timpul ca aceia dintre noi care am avut ocazia să facem carieră în Europa să-i ajutăm şi pe alţii", a spus mijlocaşul în vârstă de 34 de ani.

Din cauza receciunii economice mondiale, Federaţia Argentiniană de Fotbal a hotărât să amâne debutul competiţiei interne.

Veron, care a evoluat în trecut la echipe precum Sampdoria, Parma, Lazio, Mancherster United sau Inter, este căpitanul lui Estudiantes, formaţie alături de care a cucerit anul acesta Cupa Libertadores.

Altfel, fostul internaţional argentinian Kily Gonzalez s-a transferat de la Rosario Central la gruparea pregătită de Diego Simeone, San Lorenzo. Mijlocaşul în vârstă de 35 de ani a semnat cu noul său club un contract valabil pe un sezon.

NewsIn

Citește și:
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Superliga

Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul

„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia

I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate

Wizz Air anulează în România două rute
Profit.ro
Wizz Air anulează în România două rute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (6)
ronaldo666
ronaldo666  •  08 August 2009, 18:36

respect veron

 •  08 August 2009, 18:07

un jucator enorm Veron, unul dintre cei mai subestimati. fraieri au fost cei de la ManU, Chelsea si Inter, care nu i-au acordat incredere. Insa unde a fost era cel mai bun mijlocas. Parma (cupa Uefa), Lazio etc. Dupa ce s-a intors in argentina i-a dus pe Estudiantes la titlu, si acum a castigat copa Libertadores, fiind cel mai bun de pe teren.

pisic907
pisic907  •  08 August 2009, 15:56

parca a jucat si la chelsea,nu?! oricum e un mare jucator, Lazio a luat bani garla dupa el cand lau dat la manchester

Vezi toate comentariile (6)
Comentează