FOTBAL  »  Superliga  »  FLASH

Fotbalul intern

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 august 2009 00:00

U CRAIOVA
Ultim avertisment pentru 4 jucători

Eşecul de la Mediaş (1-2) s-a lăsat cu urmări în tabăra olteană. Întrunit miercuri, Consiliul Director al clubului din Bănie a decis să le dea un ultim avertisment lui Florin Costea, Michael Baird, Mihai Dina şi Julius Wobay pentru evoluţiile lor, dar şi pentru atitudinea arătată la antrenamente. Se speră ca mustrările să-i motiveze şi mai mult pe jucători înaintea meciului cu Pandurii. Cei patru vor fi monitorizaţi, iar în cazul în care nu se va observa la ei o îmbunătăţire sensibilă a performanţelor, se va trece la sancţiuni mult mai drastice, plecînd de la amenzi şi pînă la excluderea din lot! (Marian Lazăr)

"Îl aştept pe Piţi să mă sune"
Sosirea lui Victor Piţurcă în Craiova, pentur tratative, era preconizată pentru azi. Adrian Mititelu îl aşteaptă pentru a pune la punct detaliile numirii antrenorului pe banca tehnică a Ştiinţei. "Aştept să mă sune", a spus ieri patronul oltean. Nu e exclus ca Piţurcă să fie în tribună la meciul cu Pandurii. Dumitru Dragomir, cel care a intermediat negocierile dintre fostul selecţioner şi Craiova, şi-a anunţat deja prezenţa pe "Ion Oblemenco", în calitate de supervizor al partidei de duminică seară. (Alexandru Răducanu)

Blocnotes loveşte din nou
Fostul golgeter al Stelei, Claudiu Răducanu, a fost surprins ieri de radarul poliţiei rutiere conducînd maşina personală, un Audi Q7, cu 205 km/h pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. "Mai avea doar o zi şi i-ar fi expirat suspendarea permisului! În aceste condiţii, şoferul riscă dosar penal de la şase luni la trei ani sau amendă penală", a precizat comisarul-şef Emilian Buican, şeful Poliţiei A1.

ULTIMELE NOUTĂŢI
Urziceni. Ultimul transfer al ialomiţenilor, mijlocaşul Antonio Semedo, nu va fi oprit în lot pentru meciul cu Steaua. Portughezul e în urmă cu pregătirea fizică şi mai are nevoie de circa o lună pentru a fi la capacitate maximă. (George Şeitan)
Poli Iaşi. Căpitanul Lucian Munteanu şi-a prelungit ieri contractul scadent vara viitoare pînă în 2012. Fundaşul Iosif Kalai (29 de ani) a fost cedat gratis în Liga a II-a, la FCM Bacău. Ieşenii au păstrat 40 la sută din drepturile federative ale jucătorului. (Ovidiu Minea)

Citește și:
Oficial: Mirel Rădoi a plecat de la FCSB după 5 meciuri! » Gigi Becali nu l-a putut întoarce: „Vă spun cât îi dă Gaziantep. Foarte mulți bani!”
Superliga

După 9 luni în Africa, Reghecampf oferă detalii inedite: „Știți cât am buget aici?” + „M-aș mai vedea în România la o singură echipă”
Stranieri

Diego Simeone nu câștigă milioane doar din fotbal: a construit un imperiu împreună cu soția lui
Campionate
Diego Simeone nu câștigă milioane doar din fotbal: a construit un imperiu împreună cu soția lui
Au rămas fără antrenor! Despărțire anunțată astăzi în Giulești
Handbal
Au rămas fără antrenor! Despărțire anunțată astăzi în Giulești
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Profit.ro
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

„Am făcut foame mare, împărțeam un cartof toată ziua!” » Ion Țiriac, amintiri la „Prietenii lui Ovidiu”: „Nu e nicio rușine”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”