INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GRECIA

Dumitrescu a fost demis de la Panthrakikos după o singura etapă

Articol de GSP - Publicat joi, 27 august 2009 00:00

Fostul internaţional român Ilie Dumitrescu a fost demis din funcţia de antrenor principal al grupării elene Panthrakikos după numai o singură etapă disputată, iar pe lista probabilor săi înlocuitori se numără Nikos Kostenoglou şi francezul Albert Cartier, informează presa greacă.

Dumitrescu a preluat echipa la mijlocul lunii mai şi în acest sezon nu a apucat să stea decât la un meci pe bancă, în prima etapă, atunci când Panthrakikos a fost învinsă pe teren propriu de Iraklis Salonic, cu scorul de 2-1, printr-o dublă a lui Nicolae Dică.

În urma unei şedinţe a conducerii, s-a luat decizia ca tehnicianul român să fie demis, iar succesorul său ar putea fi francezul Albert Cartier sau grecul Nikos Kostenoglou.

La Panthrakikos au fost transferaţi în această vară doi fotbalişti români, ambii la sugestia lui Dumitrescu, Daniel Orac şi Marius Mitu, cel de-al doilea reuşind chiar să înscrie în partida cu Iraklis.

sursa: NewsIn

Citește și:
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate

Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis

FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Profit.ro
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează