FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - DINAMO 0-1

Bergodi: "E dureros, dar s-a văzut oboseala jucătorilor"

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 august 2009 00:00

Tehnicianul echipei din Ghencea s-a declarat dezamăgit de rezultatul final al meciului cu Dinamo, spunînd că echipa sa a luat un gol prostesc şi nu a avut consistenţă. Tehnicianul italian s-a referit şi la starea gazonului, spunînd că aceasta a avut un rol decisiv.

"Dinamo a fost peste noi, nu mi-a plăcut nimic la echipa mea în prima repriză. În a doua am încercat să jucăm, dar terenul ne dezavantajează. Ei au încercat numai pe contra-atac. Îmi pare rău, dar nu am jucat astăzi.

Suntem singura echipă care a jucat non-stop de la începutul campionatului. Eu credeam că o să trecem prin acest derby fără probleme. S-a văzut oboseala. Andrei Ionescu, un jucător foarte bun, nu a jucat deloc azi. Ne aşteptam la mai multe de la el, dar s-a văzut că a fost foarte obosit.

Am pierdut un derby, dar tot numai un meci de fotbal rămîne. Trebuie să mergem înainte acum. Mai avem multe etape şi mai avem şi Europa League. Trebuie să ne concentrăm", a spus Cristiano Bergodi la finalul meciului.

Citește și:
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala

Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis

Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (26)
mariusm
mariusm  •  31 August 2009, 19:34
Postat de pe 31 August 2009, 01:30

Dinamo este mult peste steaua. Multumesc becali.

asa e dar si dinamo e mult sub alte echi[pe la randul ei.

mariusm
mariusm  •  31 August 2009, 19:33
Postat de pe 31 August 2009, 01:36

Cand echipa merge va place. Cand Nicolita da gol il aclamati. Acum ca Steaua a pierdut il faceti "tigan". Pana acum racneati ca de ce nu joaca Sekely acum il faceti "ungur". Voi habar nu aveti ce vorbiti...incercati sa aratati ca stiti fotbal dar sincer habar nu aveti. Nu va place stati acasa. Nu va mai place Steaua tine`ti cu alta echipa. Habar nu aveti sa incurajati o echipa stiti doar sa injurati etc. Bafta.

bai baiatule nu generaliza aici ca nu esti la tine acasa. Cati au zis ca Banel e mare fotbalist? poate ziaristii astia de 2 lei care dupa ce da maratonistul un gol cu sfinttii matori din irlanda mai sa-l pupe in anumite cavitati. Szekely ce treaba are ca e ungar sau nu? pe mine ma intereseaza ca nu joaka fotbal si nu ce nationaliate are. Bergodi ce o sa zica indecembrie daca inca de pe acum da vina pe oboseala. Pai atunci aia de la Barca ce s amai zica? Dupa 7-8 me4ciuri gata ne-am obbosit rau

 •  31 August 2009, 01:36

Cand echipa merge va place. Cand Nicolita da gol il aclamati. Acum ca Steaua a pierdut il faceti "tigan". Pana acum racneati ca de ce nu joaca Sekely acum il faceti "ungur". Voi habar nu aveti ce vorbiti...incercati sa aratati ca stiti fotbal dar sincer habar nu aveti. Nu va place stati acasa. Nu va mai place Steaua tine`ti cu alta echipa. Habar nu aveti sa incurajati o echipa stiti doar sa injurati etc. Bafta.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează