FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - DINAMO 0-1

„Am dat de un zid la mijlocul terenului, de N'Doye”

Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi

Articol de GSP - Publicat luni, 31 august 2009 00:00

Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat, duminică, după derby-ul pierdut cu Dinamo, scor 0-1, că roş-albii s-au impus datorită unei greşeli a echipei sale şi nu au arătat că le-au fost superiori elevilor săi.

"Mi s-a părut un joc destul de frumos, dar îmi pare rău că am pierdut pentru toţi cei care au crezut că putem obţine victoria.

Dinamo a câştigat din cauza unei greşeli pe care am făcut-o şi nu cred că a fost peste noi în acest meci. Terenul ne-a dezavantajat foarte mult, iar în repriza a doua ei s-au închis foarte bine.

Am dat de un zid la mijlocul terenului, de N'Doye. Am încercat să jucăm să obţinem mai mult, dar nu s-a putut. Asta e", a spus Bergodi.

sursa NewsIn

Citește și:
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Campionate
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Sala ultramodernă din Tulcea este 96% finalizată! Imagini spectaculoase
Sporturi
Sala ultramodernă din Tulcea este 96% finalizată! Imagini spectaculoase
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga

Mulțumim, Mirel Rădoi! » Conturile clubului au „explodat”: sumă uriașă venită de la UEFA pentru parcursul european

FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (33)
 •  31 August 2009, 19:42

DINAMO este singura echipa din Romania in fata careia steaua are un palmares negativ!..

inima_de_caine
inima_de_caine  •  31 August 2009, 15:29

Totusi, la cate mingi a facut cadou N'Doye jucatorilor stelisti la 20-30 de metri de poarta lui Dolha (trecute MULT prea usor cu vederea de cei care ii apreciaza prestatia generala), la fel de bine il puteati considera chiar eroul Stelei, daca nu ar fi fost impotenta echipei lui Bergodi!

ronaldo666
ronaldo666  •  31 August 2009, 14:44

problema e ca pasam prea mult ar trebui sa incerkam sa mai sutam sh noi

Vezi toate comentariile (33)
Comentează