FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA

Vali Năstase a semnat un contract pe doi ani cu Gloria Bistriţa!

Articol de GSP - Publicat joi, 03 septembrie 2009 00:00

Fundaşul Valentin Năstase, ultima oară la Eintracht Braunschweig, a semnat un contract valabil două sezoane cu Gloria Bistriţa, anunţând că se va retrage de la gruparea condusă de Jean Pădureanu, informează site-ul oficial al clubului.

"Gloria nu trece printr-o perioadă foarte bună şi îmi doresc să ajut cât mai mult echipa. Nu am venit pentru bani, ci din respect pentru această echipă, pentru care am debutat în Liga I. Poate aşa a vrut Dumnezeu, să joc aici primul meci în Liga I şi aici să-mi închei cariera. N-am mai evoluat într-un meci oficial din iunie, dar vreau sa dau totul pe teren şi să îmi aduc contribuţia la rezultate cât mai bune. Mai pot face faţă in Liga I", a spus Năstase.

În vârstă de 34 de ani, Năstase a debutat în Liga I pe 6 noiembrie 1993 în partida Gloria Bistriţa-FC Timişoara, scor 4-0, iar în cariera sa a mai evoluat pentru FC Argeş, Dinamo, Genoa, Palermo, Bologna şi Ascoli, iar ultima oară a fost legitimat în Germania, la Eintracht Braunschweig.

Fundaşul central, care are şi 4 selecţii la echipa naţională, a adunat 207 partide în Liga I, 44 în Serie A şi 55 în Serie B.

NewsIn

Citește și:
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Superliga
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Campionate
Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură
Superliga
Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Campionate
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (7)
deceneu
deceneu  •  05 Septembrie 2009, 03:31

Bine ai revenit Vali!!! Iti doresc multa bafta si sper ca experienta ta ne va ajuta sa trecem cu bine peste acest sezon!!! LUPTA GLORIA!!!

 •  03 Septembrie 2009, 18:55

Pai bineinteles ca nu te intereseaza bani Vali dupa ce ai luat cei 500 de mii de la SSL ai fugit ingermania sa te mai distrezi putin si acum numai ai ce face si te-ai cam plictisit si ce ai zis hai sa mai joc si eu 1-2 ani fotbal.Stai linisitit ca nea Jean dupa 10 etape iti va rezilia contreactul dupa ce mai iai vreo cateva zeci de mii dupa aici.Dar vezi ca la noi este criza nu prea se da bine;)

 •  03 Septembrie 2009, 17:36
Postat de pe 03 Septembrie 2009, 16:55

Gloria Bistriţa - FC Timişoara... cat de prostii (proshti) trebuie sa fiti... atunci nu era fc timisoara atunci era poli timisoara!!!

:))))) pacat totusi ca nu s-a intors la dinamo ahahahahahaaa

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!