FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Dan Lăzărescu: "CCA trebuia formată din foşti arbitri FIFA, dar văd că nu se mai respectă acest lucru"

Articol de GSP - Publicat marti, 08 septembrie 2009 00:00

Fostul vicepreşedinte al CCA, Dan Lăzărecu, contestă actuala componenţă a comisiei şi susţine că atunci când el şi Aron Huzu au stabilit fosta organigramă au fost obligaţi să aducă doar foşti arbitri FIFA, lucru care nu s-a mai respectat acum.

"După ce am fost numiţi la CCA, a trebuit să numim şi restul membrilor din comisie. La un moment dat, eu şi Aron Huzu, preşedintele de atunci, am plecat de urgenţă până în Austria la un curs de intruire sub egida FIFA şi UEFA.

Când ne-am întors am aflat că membrii CCA trebuie să fie foşti purtători de ecuson FIFA. Ne-am conformat, dar văd că acum nu s-a mai respectat acest lucru. De asemenea, în comisie trebuiau să fie două treimi centrali şi o treime asistenţi, iar din ce văd acum nici asta nu se respectă. Ce să zic? Nici nu mai am ce să comentez", a spus Lăzărescu.

Un alt fost membru al comisiei a afirmat  că este dezamăgit de ce se întâmplă în arbitrajul românesc în acest moment: "Domnul Huzu trebuia să numească şi ceilalţi membri şi deja se gândise la anumiţi oameni. A plecat în Austria, iar cei din FRF probabil au aflat pe cine vrea să aducă cu el.

Nu le-a convenit şi au băgat prevederea aceea cu arbitri FIFA în regulament ca să îl îndrepte spre alţi oameni. Probabil au vrut să îl dirijeze pe Huzu aşa cum vor ei. E păcat ce se întâmplă, pentru că la CCA se începuse o muncă de durată şi care ar fi avut efecte clare. Am un gust amar, pentru că arbitrii nu sunt o forţă şi e păcat".

sursa: NewsIn

Citește și:
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala

Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis

Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (1)
 •  08 Septembrie 2009, 18:47

Taci ba din gura, a-ti uitat asa repede ca atunci ca in perioada cand arbitrati erati cei mai corupti, toti aveati magazine de la Copos, ptrintre care si Huzu si acum va dati salvatorii arbitrajului

Vezi toate comentariile (1)
Comentează