FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  POLI TIMIŞOARA - SĂNĂTATEA CLUJ

Gheorghe Chivorchian: "Sănătatea trebuie felicitată, îi vom trata serios"

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 septembrie 2009 00:00

Preşedintele Politehnicii Timişoara, Gheorghe Chivorchian, mărturiseşte că echipa lui Ioan Ovidiu Sabău le va acorda respectul cuvenit celor de la Sănătatea Cluj, însă recunoaşte că se gîndeşte mai degrabă la meciul cu Ajax:

"Cred că indiferent unde se vor juca partidele din Cupă, stadioanele vor fi pline. Va fi un meci interesant, Sănătatea Cluj este de felicitat pentru că a reuşit să ajungă doi ani la rînd în această fază. Vom trata foarte serios meciul cu ei. Noi avem ca obiectiv ajungerea în primăvara europeană, dar şi cucerirea titlului şi a Cupei. Vom avea un program dificil, cu 5 jocuri în două săptămîni, dar băieţii sînt pregătiţi.

Cel mai important meci este cel de joi, contra lui Ajax. Sperăm să ieşim neînvinşi şi după meciul de la Amsterdam, aşa cum am ieşit la Doneţk şi la Stuttgart. Trebuie să ne cîştigăm toate meciurile de acasă şi să aducem cel puţin 3 puncte din deplasare, aşa putem spera la calificare", a spus Gheorghe Chivorchian la televiziunea sportro.

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2

Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport

Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (1)
 •  11 Septembrie 2009, 16:35

MARIUS STAN A ZIS LA SPORT.RO CA JUCATORII DE LA OTELUL AU FOST SUNATI LA 2 DE CATRE O PERSOANA NECUNOSCUTA SI LI S-A ZIS CA VOR PICA CU ALBA IULIA!!!!!!! SI LA TRAGERE GHICI CU CN AU PICAT:ALBA IULIA!!!! DECI STIAU CU 2 H JUM INAINTE!!!!!! SUNT ARANJATE!!!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează