Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 18 septembrie 2009 00:00
"Are un rever extrem de dulce, unul dintre cele mai bune din circuit". Sînt cuvintele lui Andre Agassi, rostite cu sinceritate şi admiraţie în urmă cu cîţiva ani, după un meci disputat contra lui Andrei. Spuse de american, vorbele au greutate dublă, dar ele nu fac decît să exprime cu fermitate realitatea.
Reverul cel dulce a putut, de-a lungul timpului, să fie şi tăios, şi înţepat, şi delicat, şi agresiv, şi penetrant. Reverul cel dulce a despicat terenuri în lung de linie şi în cros la Paris şi la Londra, la Munchen şi la Bucureşti, la Tokio şi la Kitzbuhel.
Reverul cel dulce a devenit eticheta lui Pavel, marca lui personală, o treaptă mai sus decît serviciul ori dreapta sau decît vreo altă componentă a unui joc absolut complet. Românului nu i-a lipsit nimic, a ştiut să facă totul pe teren pentru că el aparţine acelei stirpe de jucători care detestă unidirecţionalul, monotonia, încăpăţînarea de a nu încerca şi altceva.
Parcă a fost ieri.
În 1994, la 20 de ani, Andrei juca pentru prima dată la Open România. Venea după o operaţie la cot, primise un wild card şi trecea un tur, pierzînd apoi la Alex Corretja. În 15 ani, multe s-au întîmplat, inclusiv aici, la Bucureşti. Titluri, victorii la jucători importanţi, meciuri memorabile.
Peste numai cîteva zile, reverul cel dulce îşi va lua adio de la competiţie. O va face frumos, cu panglici şi artificii, într-un meci cu Goran Ivanisevici. Va spune adio, dar va rămîne mereu eticheta lui Andrei.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
