FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  ASTRA PLOIEŞTI - FARUL CONSTANŢA 2-1

Şumudică: "Am jucat de la egal la egal cu Astra, puteam chiar cîştiga"

Marius Sumudica, farul constanta, cupa romaniei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 septembrie 2009 00:00

Antrenorul divizionarei secunde Farul Constanţa, Marius Şumudică, a declarat că formaţia sa a avut o prestaţie foarte bună şi putea chiar să câştige în faţa grupării Astra Ploieşti, în 16-imile Cupei României.

"Mă bucur că am jucat de la egal la egal cu o formaţie din prima ligă. Cred că puteam câştiga şi noi, dar Astra este o echipă puternică din toate punctele de vedere. S-a văzut o creştere în jocul nostru faţă de ultimele partide şi sper să profităm de acest lucru în campionat", a spus Şumudică.

Autorul golului victoriei pentru Astra, Georgian Păun, a afirmat: "A fost un meci de luptă, în care am întâlnit un adversar foarte bun. Am avut multe ocazii, dar cred că nu ne-am concentrat îndeajuns. Mi-aş dori foarte mult să ajungem în finala competiţiei, iar în turul următor să jucăm cu Steaua, Dinamo sau Rapid, pentru că nu ne-ar deranja".

Echipa antrenată de Nicolo Napoli a reuşit să treacă de divizionara secundă Farul Constanţa, scor 2-1, după prelungiri, şi s-a calificat astfel în optimile de finală ale Cupei României.

sursa: NewsIn

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (7)
skrap
skrap  •  24 Septembrie 2009, 00:13

pai cu orice echipa puteti castiga din declaratii, mai greu pe teren, asa puteti sa ii bateti si pe barcelona din declaratii..

 •  23 Septembrie 2009, 22:41

esti praf ca antrenor...cu tine o sa pice faru in C.lasa-te de fotbal

 •  23 Septembrie 2009, 21:42

PARCA AI FI JUCAT CU BARCA.....

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close