SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL WTA

Sorana Cârstea, învinsă categoric în primul tur la Tokyo

Articol de GSP - Publicat luni, 28 septembrie 2009 00:00

Sorana Cârstea a fost eliminată, luni dimineaţă, în primul tur al turneului de la Tokyo, dotat cu premii in valoare totală de 2 milioane de dolari.

Tenismena română a fost învinsă de franţuzoaica Marion Bartoli, în două seturi, scor 6-3, 6-0.

Pentru prezenţa în prima rundă a turneului japonez, Sorana Cârstea va primi un punct în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 5.400 dolari.

Turneul de la Tokyo are loc în perioada 28 septembrie - 4 octombrie.

Altfel, în clasamentul WTA, Sorana Cârstea a urcat un loc până 28, în timp ce Alexandra Dulgheru a avansat cinci poziţii până pe 57. Următoarea româncă din acest top, Raluca Olaru, este pe 71, cu o poziţie mai jos, iar Niculescu a urcat două locuri, până pe 78. Singura care ocupă acelaşi loc ca şi săptămâna trecută este Edina Gallovits, care se află pe 92.

Citește și:
Sabina, jurnalista care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate

Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei

Lovitură pentru Dinamo: Martin Pascual nu va juca în meciul cu CFR Cluj!
Superliga

Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”

Comentarii (8)
 •  28 Septembrie 2009, 21:18

turneul de la taskent s-a tinut anul trecut in saptamana 28sept-04.10, deci inca nu i-au iesit punctele.clasamentul e si functie de ce joaca si celelalte fete.Ce ziceti de safina ? de kusnetsova ? asta-i tenisul, important e sa fie sanatoase,iar bartoli nu degeaba e nr 14.

 •  28 Septembrie 2009, 16:47

am si eu o intrebare. cum a urcat o pozitie daca saptamana trecuta nu a perticipat la turneul pe care il castigase anul trecut si automat a pierdut doua sute de puncte

 •  28 Septembrie 2009, 15:44

Desteptii lui peste, daca nu era pe 28 in lume nici nu putea participa la turneu, datorita clasamentului a primit acel cec pentru participare.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close