INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ORGANIZARE

Asociaţia Cluburilor Europene este mulţumită că FIFA va schimba zilele meciurilor internaţionale

Articol de GSP - Publicat joi, 01 octombrie 2009 00:00

Asociaţia Cluburilor Europene ( ECA) a anunţat, joi, într-un comunicat oficial, că salută schimbarea zilelor de disputare ale meciurilor internaţionale, deoarece programul echipelor va fi mai puţin încărcat începând cu luna septembrie a anului viitor, informează AFP.

"ECA salută decizia Comitetului Executiv al FIFA, care a decis să schimbe zilele în care sunt programate meciurile internaţionale din vineri/sâmbătă-miercuri în vineri/sâmbătă-marţi. Considerăm că această decizie este un pas înainte în a face calendarul mai accesibil pentru toată lumea, deoarece jucătorii vor reveni cu o zi mai devreme la cluburile la care evoluează", se arată într-un comunicat oficial.

Asociaţia adaugă că schimbarea va fi de ajutor mai ales fotbaliştilor care dispută meciuri cu echipa naţională pe alte continente.

"Este o decizie înţeleaptă, pe care cluburile şi-au dorit-o de mult timp, va ajuta mult fotbalul. Acum va exista un echilibru între cluburi şi echipele naţionale, în care este la fel de importantă datoria jucătorilor, cât şi forma lor fizică", a spus preşedintele Asociaţiei Cluburilor Europene, Karl-Heinz Rummenigge.

Noile date vor intra în vigoare din septembrie 2010.

NewsIn

Citește și:
Emil Grădinescu a desființat principala variantă de antrenor a lui Gigi Becali: „Nu are niciun fel de rezultat”
Superliga
Emil Grădinescu a desființat principala variantă de antrenor a lui Gigi Becali: „Nu are niciun fel de rezultat”
Tudor Băluță a dezvăluit ce a făcut Mihai Rotaru imediat după 5-0 cu FCSB: „Se întâmplă rar”
Superliga
Tudor Băluță a dezvăluit ce a făcut Mihai Rotaru imediat după 5-0 cu FCSB: „Se întâmplă rar”
Becali s-a dezlănțuit în direct, după miezul nopții: „Mă compari pe mine cu Rotaru? Sau «Lavațio» ăia de la Dinamo?”
Superliga
Becali s-a dezlănțuit în direct, după miezul nopții: „Mă compari pe mine cu Rotaru? Sau «Lavațio» ăia de la Dinamo?”
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
Superliga
Bogdan Mara acceptă propunerea lui Gigi Becali: „Cu drag!” » Are și antrenorul ideal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează