FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - PANATHINAIKOS

Cumpără dinamovişti

Articol de - Publicat vineri, 02 octombrie 2009 00:00

Fostul antrenor al "cîinilor" şi-a propus să-i achiziţioneze la iarnă pe Adrian Cristea şi Ousmane N'Doye dacă echipa sa, Alania, promovează în prima ligă rusă

Mircea Rednic a pus ochii pe dinamovişti, foşti elevi de-ai săi, pe care vrea să-i aducă la Vladikavkaz în cazul în care va reuşi să readucă Alania în prima ligă rusă. Doi jucători ai "cîinilor" sînt în atenţia antrenorului. Este vorba de mijlocaşul ofensiv Adrian Cristea, 26 de ani, şi de închizătorul Ousmane N'Doye, 31 de ani, doi dintre preferaţii "Puriului" încă de pe vremea cînd antrena în Ştefan cel Mare.

Din afacere, roş-albii ar cîştiga în jur de un milion de euro. Într-o primă fază. Adică 800.000 de euro pentru împrumutul pe un sezon al "Prinţului" la Alania. După care, dacă lucrurile vor merge bine şi din punctul de vedere al fotbalistului, şi din cel al grupării din Osetia de Nord, s-ar putea perfecta transferul definitiv din care "cîinii" să mai scoată cel puţin două milioane de euro. N'Doye ar aduce doar 200.000 de euro în contul clubului. Aceasta fiindcă senegalezul are promisiunea că va pleca pe o sumă modică din Ştefan cel Mare dacă va avea o ofertă din străinătate care să-i convină.

Cu 6 etape înainte de finalul ligii secunde a Rusiei, Alania lui Rednic este pe locul 2, de promovare, învingînd miercuri seară cu 2-0 la Novgorod.

"Prinţul" i-a cerut ajutor
Jucătorii dinamovişti ştiu că Adrian Cristea este foarte apropiat de Mircea Rednic, care s-a luptat mereu, cînd a fost în Ştefan cel Mare, ca fotbalistul să nu aibă griji. Mai mult, şi mijlocaşul, şi apropiaţii acestuia i-au cerut în repetate rînduri tehnicianului să-i găsească un contract în străinătate. Asta şi fiindcă la Dinamo cîştigă doar 70.000 de euro pe an, puţin faţă de alţi titulari ai roş-albilor. Cristea tocmai a ratat un transfer ce i-ar fi adus un salariu individual stagional de 250.000 de euro la Al Ahli Dubai.

Şi Cesinha în Rusia?
În atenţia lui Mircea Rednic este şi rapidistul Cesinha. Mijlocaşul de 29 de ani este dorit de "Puriu" încă de pe vremea cînd acesta antrena în Ştefan cel Mare. Tehnicianul e cu ochii pe brazilian, mai ales că acesta intră din ianuarie 2010 în ultimele 6 luni de contract, şi speră să-i convingă pe oficialii giuleşteni să-l lase pe Cesinha din iarnă la Alania Vladikavkaz pentru o sumă de bani.

"Mircea Rednic este singurul antrenor care m-a înţeles, care a avut încredere în mine, dar el a plecat. Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu el"
Adrian Cristea, în iunie 2009

"Eu am venit la Dinamo pentru Mircea Rednic. Cînd el a plecat, am vrut să plec şi eu, dar familia m-a convis să rămîn aici. Iubesc acest club şi suporterii lui, de aceea n-am plecat încă"
Ousmane N'Doye, mijlocaş Dinamo

1 gol şi o pasă decisivă a reuşit Adrian Cristea pentru Dinamo în Liga I, în acest sezon

450.000 de euro a plătit Dinamo pe transferul lui N'Doye de la Vaslui

Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga

3 vești din mercato la Dinamo » Nicolescu a lămurit situațiile lui Nedelcearu și Blănuță și a anunțat încă un transfer!

Cele 7 noi reguli impuse la Mondial vin și în Superliga » Adio „schemei Târnovanu”!

Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”

Comentarii (3)
 •  02 Octombrie 2009, 23:37

Rednic un antrenor super ne scapa de zekalanga ca tot la adus el de bun

 •  02 Octombrie 2009, 08:47

Din cauza ta Strambule a ajuns asa impertinent Cristea, tot timpul i-ai garantat locul de titular si s-a bazat doar pe talentul lui, fara a mai munci. Ai distrus un jucator foarte bun. Oricum nu ai sa promovezi asa ca i-ati gandul

 •  02 Octombrie 2009, 08:09

Stambul asta nenorocit ii ia pe cei buni, de ce nu-l iei pe Bostina si Kalanga ca tu iai adus la Dinamo, borfasule.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează