SPORTURI  »  ALTELE  »  MTS VS FRF

"Fotbalul, o lume aparte"

Articol de - Publicat vineri, 02 octombrie 2009 00:00

Secretarul de stat în MTS, Doina Melinte, spune că ministerul nu are nici o autoritate asupra FRF, care funcţionează după un statut neavizat de tribunal  

Numită de două luni, în locul demisionarului Octavian Belu pe postul de secretar de stat în MTS, fosta mare atletă Doina Melinte s-a convins repede cum stau lucrurile în fotbalul românesc. A aflat după ce preşedintele grupării Pandurii Tg. Jiu, Marin Condescu, a reclamat că FRF funcţionează după un statut neavizat încă de Tribunalul Bucureşti.

La conferinţa de presă de ieri, Doina Melinte a adoptat o poziţie ciudată cînd a fost întrebată despre acest subiect delicat.

Are nevoie de sufleori
Marea campioană a semifondului nu pare în largul său în noua postură. Aici parcă joacă rolul "iepurelui".

A răspuns la întrebări şovăielnic, cu ajutorul celor două consiliere aflate în primul rînd de scaune din sală, care îi suflau şi sugerau acesteia răspunsurile prin semne discrete cu capul, "da" sau "nu". :O Despre FRF? "Sînt problemele lor interne şi depinde de regulamentele şi de Adunarea Generală ale FRF. Federaţia şi LPF decid soarta comisiilor, nu ministerul. Le rezolvă între ei, cum s-a întîmplat în litigiul dintre Pandurii şi Dinamo".

Doina Melinte a sintetizat după ce camerele de luat vederi şi reportofoanele au fost închise: "Fotbalul este o lume aparte! Nu ştiu cu ce se mănîncă"

MTS aşteaptă sesizări
Surse din cadrul MTS au detaliat pentru GSP afirmaţiile Doinei Melinte. "Ministerul nu prea poate controla FRF, deoarece fotbalul nu cere bani de la bugetul MTS. În aceeaşi situaţie se mai află federaţia de golf", a explicat un oficial din Vasile Conta. Într-o adresă înaintată clubului Pandurii Tg. Jiu, subsecretarul de stat Constantin Neagu menţionează: "MTS îşi rezervă dreptul de a face, pe viitor, toate demersurile şi verificările necesare în cazul unei eventuale sesizări".

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

„E fotbalist de fotbalist!”. Jubilează, convins că a dat lovitura cu transferul în Superliga
Superliga

„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic

ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (1)
 •  02 Octombrie 2009, 10:14

Pai nu inteleg... daca nu functioneaza legal, adica "funcţionează după un statut neavizat de tribunal" ca o aduntura de boschetari, cum de are dreptul sa foloseasca insemnele si simbolurile nationale ale statului Roman... tricolorul, imnul, numele. Ce tara lui pesthte este Romania?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează