FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - PANDURII 1-1

Marin Condescu: "Cel mai important este faptul că am eliminat suspiciunile"

Articol de GSP - Publicat luni, 05 octombrie 2009 00:00

Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, este mulţumit de faptul că, după remiza obţinută în Ştefan cel Mare (1-1), le-a  putut închide gurile celor care suspectau că între cele două echipe ar exista un aranjament:

"Cel mai important lucru este că am înlăturat anumite suspiciuni. Lupta cu Dinamo a fost numai de faţadă şi am demonstrat că am meritat egalul.

Am avut şi un noroc mare, însă am avut şi un penalty neacordat la un henţ în careu. Nu am avut anumiţi jucători titulari, însă antrenorul a ştiut să acopere lipsurile. Este bine că am descoperit greşelile din partida cu Oţelul şi ne-am apropiat mai mult, iar lucrurile s-au sudat mai bine. Am vorbit cu jucătorii înainte de meci şi le-am spus că nu voi fi supărat dacă vom pierde, ideea era să jucăm şi să avem atitudine.

Am văzut acest meci de pe acelaşi loc pe care am stat în urma cu doi ani, cînd i-am învins pe final de meci", a declarat Marin Condescu pentru Sport Total FM.

Citește și:
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!”
Superliga

Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum

Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”

Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”

Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (1)
claudiabogdana22
claudiabogdana22  •  07 Octombrie 2009, 23:34

esti cel mai pervers si esti un om fara ONOARE. (stiu ce vorbesc)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează