INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ROMÂNIA - INSULELE FEROE, MIERCURI, 18:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO / ANTRENAMENT

Ironizaţi

Articol de , - Publicat marti, 13 octombrie 2009 00:00

Cei 100 de fani prezenţi la antrenamentul de aseară i-au "înţepat" pe "tricolori" după dezastrul din Serbia

În martie 2007 erau primiţi ca nişte eroi. 4.000 de oameni se călcau în picioare pe un teren care nu avea decît 300 de locuri în tribune pentru a fi aproape de "tricolori" după acel 0-0 din Olanda. Acum, nepăsare.

Chiar dacă s-au pregătit pe terenul principal, doar 100 de curioşi, majoritatea puşti de liceu, au înfruntat frigul de afară pentru a-i vedea pe jucătorii umiliţi de Serbia.

"Răzvane, cunună-mă!"
Dacă la început fanii au fost liniştiţi, execuţiile defectuoase din timpul antrenamentului i-au iritat pe fani. "Răzvane, mă cununi şi pe mine, să mă joc şi eu cu băieţii?", sau "Răzvane, unde e Surdu? Stai, că-l ai pe finuţu Coman" a fost luat în colimator selecţionerul. Şi "tricolorii" au fost taxaţi de suporteri. "Maftei, pe partea ta a fost autostradă!", "Mara, dacă aş avea cu 40 de kilograme mai puţin, sigur aş fi titular!", au strigat cîţiva oameni.  Nici o replică de pe teren. Privirile toate în pămînt.

"«Prinţule», cheamă folcloristele!"
De departe cel mai ironizat "tricolor" a fost dinamovistul Adrian Cristea. "Cristea, unde eşti? La restaurant?", "Prinţule, cheamă folcloristele să vezi ce treabă bună fac!", s-a auzit dinspre tribună. "Hai, panaramelor, batem şi noi pe cineva?" sau "Nea Fane, pregăteşte-te să intri cu Feroe, că n-are cine!" a fost arsenalul de glume ale fanilor.

Sosire discretă
"Naţionala" a avut parte de o primire rece în Moldova. Fanii nu s-au mai înghesuit de data asta să-i vadă pe "tricolori", nici la aeroportul din Bacău, nici la hotelul Central, din Piatra Neamţ, unde s-au cazat. Doar cîţiva puşti cu ghiozdane în spate, care erau întîmplător prin zonă, le-au solicitat fotografii şi autografe lui Răzvan Lucescu şi jucătorilor.

Frig şi lapoviţă la ora meciului?!
"Tricolorii" vor avea de înfruntat miercuri nu doar un adversar incomod, dar şi frigul de afară. La ora startului partidei cu Feroe, la Piatra-Neamţ sînt prognozate 1-2 grade Celsius şi, posibil, lapoviţă. "Există şi şanse de precipitaţii, dar pînă miecuri seara s-ar putea ca acestea să înceteze", a precizat meteorologul de serviciu al ANM. "Asta ne mai trebuia!" a fost reacţia selecţionerului la auzul veştii. (Ionuţ Petrişor)

O dilemă
Selecţionerul a ordonat la şedinţa de aseară numai exerciţii pentru atac. Jocul dintr-o atingere, cu mingea adusă în zonele laterale pentru centrări, iar apoi finalizările vîrfurilor noastre. La miuţa la patru miniporţi, cu Coman, Pantilimon, Tătăruşanu şi Stelea între buturi, selecţionerul a împărţit jucătorii de cîmp în două echipe: Maftei, Goian, Neşu - Mara, Apostol, Lazăr, Ad. Cristea - G. Bucur, Mazilu, la portocalii, în timp ce a doua echipă a fost formată din: Panin, Galamaz, Rădoi, Raţ - T. Bălan. N. Grigore, Varga - A. Cristea, Marica.

Coman, iar probleme
După ce şi duminică a părăsit mai devreme şedinţa de pregătire, Dani Coman a acuzat şi aseară dureri la piciorul drept. Portarul Braşovului a stat cîteva minute în afara terenului, fiind luat în primire de unul dintre maseuri. Totuşi, el a terminat antrenamentul, care a durat aproximativ 80 de minute.

Mai sînt 2.000 de bilete
Dintre cele 12.400 de tichete scoase la vînzare pentru meciul cu Feroe, ieri după-amiază mai rămăseseră nevîndute 2.000, toate la peluze. Acestea costă 10 lei şi se pot achiziţiona inclusiv în ziua jocului. Tichetele la tribună au avut preţul de 20 de lei. 1.000 de bilete au fost oferite sponsorilor "naţionalei". Vînzarea a scăzut după înfrîngerea cu Serbia: "A mers mai slab duminică şi luni, dar nu cred că vor rămîne bilete nevîndute!", a spus una dintre casieriţe.

Adrian Cristea stingher
După episodul nopţii pierdute împreună cu Adrian Mutu în compania a două femei, Adrian Cristea a devenit un personaj singuratic la echipa naţională. El îşi petrece majoritatea timpului vorbind la tefelefon, fiind stingher printre ceilalţi "tricolori". Cristea, titular în Serbia, nu va fi nici măcar răzervă cu Feroe. Pentru escapada de la "naţională", "Prinţul" ar putea fi amendat de Dinamo cu 2.500 de euro!

Ceahăul plăteşte meciul cu Feroe!
Incredibil, dar adevărat! FRF a acceptat să ofere spre organizare clubului Ceahlăul partida România-Feroe cu o condiţie financiară. "Ceahlăul suportă toate cheltuielile de transport şi cazare ale celor două echipe. Le-am plătit inclusiv charterul feroezilor de la Bucureşti la Bacău. Una peste alta, această partidă ne-a costat în jur de 100.000 de euro, iar banii încasaţi din vînzarea biletelor îi vom da Federaţiei", a precizat un oficial nemţean.

"N-am ajuns atît de rău încît să ne fie frică de Feroe. Totuşi, trebuie să-i respectăm, altfel vom avea probleme"
Mirel Rădoi

"E important să cîştigăm pentru a ne revanşa în faţa suporterilor. Nu le vom cere scuze în genunchi, e suficient să demonstrăm că sîntem bărbaţi"
Mirel Rădoi

"Cînd vii la naţională trebuie să te concentrezi toată săptămîna la meci, altfel rişti ca la meci să fi mereu în urma adversarului cu o fracţiune de secundă"
Răzvan Lucescu

"Mai bine pierzi o dată cu 5-0 decît de cinci ori cu 1-0. Aşa se consideră că a fost un accident, nu că ai o problemă. Trebuie să cîştigăm cui Feroe şi să rămînem în urna a doua"

Citește și:
România U21, victorie uriașă în Kosovo! Situația în preliminariile Euro 2027
Nationala

Fostul număr 7 WTA a luat pauză de la tenis, dar se bucură de turneul de la Miami: „Te iubesc!”
Tenis

Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la Istanbul! Monument de tristețe la final

Decizia luată de FRF, a doua zi după eșecul României cu Turcia

EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (28)
united4ever
united4ever  •  13 Octombrie 2009, 19:31

ce trebuie facut?...stop si de la zero...practic un alt lot cu 4-5 jucatori din actualul lot-inclusiv mutu...care totusi e unu care joaca-..practic trebuie sa o luam de la zero...aaaaa si nr 10 la nimeni ca sa poata sa fie o stimulare pt tineri sa munceasca pt acel 10.

 •  13 Octombrie 2009, 19:18
Postat de pe 13 Octombrie 2009, 07:23

Sau dat bilete moca in licee si scoli din piatra neamt !!!!din acest motiv sau vandut atat de multe bilete !!! si biletele au fost platite din banii de la bugetul local !!! NU MAI MINTITI POPULATIA CA SAU INGRAMADIT OAMENII SA CUMPERE BILETE !!!!

Da bilete la popor, gratis. Sa se umple stadionul, ca pe timpul lui raposatul, "pupaias picioarele" ca bine mai era maica, intra tot combinatul gratis la toate meciurile, sa fie fericit poporul. Asa Sandule mama, da bilete gratis sa te iubeste lumea ca tare ti-e greu cand vezi acolo sus la UEFA la matale ca numeni te baga in seama. Ei si, aici la noi sub Pietricica sa fii iubit. Sa-l iei si pe Mitica, fratiorul tau de cruce sa se simnta bine cu o folclorista, ce numai arbitrii?

 •  13 Octombrie 2009, 17:55

ECHIPA NATIONALA NE TOT "AMENINTA"CU PERFORMANTE DE CATIVA ANI BUNI,LA FEL CA SI POLITICIENII NOSTRI CARE NE PROMIT UN TRAI MAI BUN DE VREO 20 DE ANI!CAT SA MAI SUPORTAM?OARE ASTA INSEAMNA CA ROMANII NU MAI AU PUTEREA DE A SCHIMBA CEVA?CAT O SA MAI TINA UMILINTA?AM AJUNS IRONIA TUTUROR!DACA UN CETATEAN VENIT DIN FEROE A AJUNS SA SPUNA CA NU II ESTE TEAMA DE O ECHIPA CA A NOASTRA,ALTADATA RESPECTATA CHIAR SI IN CELE MAI INDEPARTATE COLTURI ALE LUMII,E FOARTE GRAV!ROMANIA,TREZESTE-TE!!!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează