INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  RANGERS - UNIREA URZICENI, MARŢI, 21:45, TVR1

Walter Smith se bucură că a refuzat amicalul cu Urziceni în vară!

Articol de GSP - Publicat luni, 19 octombrie 2009 00:00

Managerul lui Glasgow Rangers, Walter Smith, consideră că decizia de a refuza un amical împotriva campioanei României înaintea debutului de sezon s-a dovedit a fi una inspirată avînd în vedere faptul că cele două echipe se vor întîlni în grupele Ligii Campionilor.

"Cu Sevilla şi Stuttgart ne-a fost mai uşor să pregătim meciul deoarece urmăresc în fiecare săptămînă campionatele din Spania şi Germania, cele două echipe îmi sunt cunoscute. Contra Unirii Urziceni am început de la 0, însă informaţiile circulă uşor în era modernă şi am putut să mă documentez. Am reuşit să facem rost de DVD-uri cu toate jocurile pe care românii le-au disputat în acest sezon, iar elevii mei s-au documentat serios în ceea ce-i priveşte.

S-a discutat şi cu managerul lui Plymouth, Paul Sturrock, şi am primit şi de la el cîteva informaţii importante. Într-un fel, e bine că nu am mai jucat împotriva lor în vară, chiar dacă ei ne-au solicitat-o. Unirea e misterul grupei, l-am întîlnit pe Dan Petrescu la forumul tehnicienilor de la Geneva, din Septembrie, a făcut o treabă bună la Urziceni. În meciul cu VFB au jucat bine, chiar ar fi meritat să cîştige", a spus Smith în News of the World.

Unirea Urziceni a efectuat un turneu de pregătire în Scoţia în pauza competiţională şi a disputat jocuri de verificare împotriva lui Morton, Ayr, Celtic şi a englezilor de la Plymouth Argyle, fiind însă refuzaţi de Rangers.

Citește și:
Vi-o mai amintiți? Ce face astăzi jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep în prima ei finală WTA: „Nu îmi lipsește tenisul”
Tenis

Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Superliga

Jucătorul de la FCSB a apărut în Giulești și s-a îmbrățișat cu patroana milionară, la meciul de Champions League
Liga Campionilor
Jucătorul de la FCSB a apărut în Giulești și s-a îmbrățișat cu patroana milionară, la meciul de Champions League
„Ne ardea câte una” » Dezvăluiri INCENDIARE din miezul Academiei Hagi: „A venit în cameră, ne-a dat stânga, dreapta”

Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (2)
 •  19 Octombrie 2009, 18:40
Postat de pe 19 Octombrie 2009, 16:27

CE AS RADE SA VI-O TRAGA UNIREA, CA SA O CUNOASTETI MAI BINE...SI ATUNCI LA ANUL SA CERETI AMICAL CU NOI SI SA PRIMTI REFUZ....CA PREA SUNTETI CU NASUL PE SUS.HAI CA UN 0-1 TOT SE POATE LA GLASGOW.BAFTA ECHIPELOR ROMANESTI!FORZA POLI!

Corect !!

 •  19 Octombrie 2009, 16:27

CE AS RADE SA VI-O TRAGA UNIREA, CA SA O CUNOASTETI MAI BINE...SI ATUNCI LA ANUL SA CERETI AMICAL CU NOI SI SA PRIMTI REFUZ....CA PREA SUNTETI CU NASUL PE SUS.HAI CA UN 0-1 TOT SE POATE LA GLASGOW.BAFTA ECHIPELOR ROMANESTI!FORZA POLI!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close