INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Liverpool nu-i va lăsa pe fanii lui United cu baloane pe stadion

Articol de GSP - Publicat marti, 20 octombrie 2009 00:00

Magazinul lui Liverpool a vândut pentru 10 lire sterline baloane pentru plajă, iar acum clubul a decis să nu le mai permită fanilor accesul pe stadion cu astfel de obiecte, după ce echipa a pierdut meciul cu Sunderland din cauza unui balon aflat pe teren.

Atacantul lui Sunderland, Darren Bent, a marcat împotriva lui Liverpool după ce mingea a fost deviată de un balon aflat în careu, acesta fiind aruncat din tribune. Liverpool va întâlni etapa viitoare, pe teren propriu, pe Manchester United. Magazinul online al grupării a vândut toate baloanele, iar oficialii sunt de părere că fanii lui United le-au cumpărat pentru a-şi ironiza adversarii, urmând să nu le fie permis accesul în tribune în cazul în care deţin baloane.

Antrenorul echipei, Rafael Benitez, a explicat că nu va cere rejucarea partidei, în timp ce arbitrul Mike Jones va arbitra în următoarea perioadă în liga secundă.

Portarul Pepe Reina a spus că a fost încurcat de balonul roşu aflat în faţa sa, iar regulamentul prevede că golul nu trebuie să fie acordat dacă mingea intră în poartă după ce a lovit un obiect care nu trebuia să se afle pe teren. "Am avut mult ghinion. Am văzut doar balonul roşu şi am vrut să mă arunc după el. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată, nu am ştiut ce să fac", a afirmat acesta.

Meciul dintre Liverpool şi Manchester United va avea loc duminică, în etapa a 10-a din Premier League
.

sursa:newsin

Citește și:
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
Campionate

CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga

Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (3)
 •  21 Octombrie 2009, 13:33

Asta-i mai penibila decat aia cu bricheta mai. Pana nu pleaca Rafa Benitez de la echipa nu o sa se termine seria de umilinte. SCOUSERS RULE THE WORLD!!!

 •  20 Octombrie 2009, 17:34

man au zis ca nu ii lasa in tribune cu baloane... nu au zis ca nu ii lasa deloc ;)... nu ii lasa in cazul in care detin baloane... daca renunta la balon.. si il lasa la poarta nu mai e nici o problema... deci de unde pana unde intrebarea ta???? ce treaba are balonul cu huliganul??

 •  20 Octombrie 2009, 13:18

ia sa va vad si aici cum comentati? tot dictatura e si clubul liverpool? sau clubul doar isi apara interesele?...in romania daca sunt intersisi huliganii e dictatura, nu? vai de capul vostru...invatati ceva de la civilizatia engleza care a trecut deja prin ce trecem noi cu huliganii si vad ca si-au rezolvat problemele si nimeni nu-i mai acuza de nimic...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close