INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL - MANCHESTER UNITED

Ferguson cere o primire "de erou" pentru Owen la revenirea pe Anfield

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 octombrie 2009 00:00

Managerul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, a declarat, sâmbătă, că Michael Owen nu va avea nicio problemă în a face faţă presiunii la care va fi supus de suporterii fostului său club, FC Liverpool, în derby-ul etapei a 10-a din Premier League, informează Daily Mail.

"Michael a jucat pentru Liverpool mai bine de 10 ani, iar golurile pe care le-a marcat acolo l-au consacrat ca unul dintre cei mai buni atacanţi din istoria fotablului. Acest aspect ar trebui să fie de partea sa, dar va fi interesant de văzut cum vor reacţiona fanii. Oricum ar fi, Michael are experienţa şi maturitatea necesare pentru a face faţă oricărui tip de public. Personal, cred că ar trebui să aibă parte de o primire de erou, deşi nu pot să uit că Paul Ince a fost huiduit de susţinătorii noştri când a semnat cu Liverpool", a spus antrenorul scoţian al campioanei Angliei.

Ferguson a mai spus că Owen şi-a dorit foarte mult să îmbrace tricoul lui United şi niciuna dintre părţi nu a ţinut cont de trecutul jucătorului pe Anfield Road: "În vară, m-am hotărât să îl iau pe Michael şi i-am propus să vină la Manchester. A fost foarte simplu, deoarece îşi dorea enorm să joace din nou la un club de top. Trecutul său la Liverpool nu a fost menţionat de niciunul dintre noi, nici măcar pentru o secundă".

Liderul la zi din Premier League, Manchester United, va întâlni, duminică, în deplasare, rivala FC Liverpool, într-o partidă contând pentru runda a 10-a din campionatul Angliei. Gruparea antrenată de Rafael Benitez a pierdut ultimele patru meciuri oficiale şi ocupă abia locul 8 în clasament, iar în cazul unei înfrângeri pe Anfield s-ar distanţa la 10 puncte de adversara sa de duminică.

NewsIn

Citește și:
Ioan Varga nu vrea să mai audă de elvețianul adus să o salveze pe CFR: „Nu înseamnă că trebuie să fiu luat de prost”
Superliga

Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
Nationala

Episodul 8 din „scandalul protocolului” de la Sepsi - Dinamo: „Am văzut toate filmările. Nici pentru mine nu a adus”

„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”

Comentarii (1)
 •  27 Noiembrie 2009, 19:10

liderul la zi din premier lig,nu este manchester care e la 5 puncte de celsea.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează