FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  POLI IAŞI - U CRAIOVA, AZI, 18:30, SPORT.RO

S-a întors Dorel!

Articol de - Publicat miercuri, 28 octombrie 2009 00:00

După exilul autoimpus de la Severin, Stoica s-a prezentat ieri la antrenamentele Ştiinţei şi foarte probabil va fi titularizat în această seară

Surpriză în Bănie: Dorel Stoica a revenit la Universitatea la două săptămîni de cînd fusese pus pe lista de transferuri de olteni. Revenirea fostului căpitan alb-albastru s-a produs la fel de discret precum despărţirea, el alipindu-se lotului oltean ieri, la Vaslui, acolo unde Ştiinţa a făcut o haltă înaintea duelului de azi cu Poli Iaşi. Fundaşul central de 30 de ani a participat aseară la ultimul antrenament înaintea meciului de Cupă şi are şanse mari să fie titular.

Comeback-ul s-a produs după ce fotbalistul a acceptat reeşalonarea ratelor contractuale ale salariului-şoc pe care îl are în Bănie: 480.000 de dolari anual! Iniţial, el refuzase să se conformeze, primind o hîrtie din partea clubului prin care se putea transfera la orice echipă din străinătate care ar fi plătit pe el 300.000 de euro.

Cum nu a avut nici o ofertă concretă în tot acest timp, antrenîndu-se de unul singur în oraşul său natal, Severin, Stoica a fost rechemat la oaste de Craiova, trupă care a încasat 5 goluri în două runde fără el în defensivă.

S-au rugat la biserică
Antrenorul Eugen Neagoe şi-a dus ieri elevii la Mănăstirea Moreni, 30 de kilometri distanţă de Vaslui, în speranţa de a sparge ghinionul de la Iaşi, echipă pe terenul căreia juveţii nu au mai cîştigat de 24 de ani! "Am mulţi credincioşi în echipă, băieţii s-au rugat şi au aprins lumînări. Am cerut şi noi ajutor Divin pentru a mai scăpa de ghinioane", a precizat "Geană". (Cristi Lapa)

Citește și:
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala

A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Superliga

„Nu există atacant ca el în România” » Fostul internațional este impresionat de vârful fostei sale echipe: „Va da minimum 10 goluri”

Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor

Comentarii (16)
 •  28 Octombrie 2009, 20:36
Postat de pe 28 Octombrie 2009, 14:41

fugi moldo venilor ca va rup olteni azi hai craiova 30

ai avut dreptate FORZA CRAIOVA

 •  28 Octombrie 2009, 15:20

Nu ma bucur si nici nu sinr trist !!! E important insa ca un jucator cu experienta lui Stoica sa-si gaseasca loc in echipa Stiintei... Avem nevoie de el : lotul nu e asa de "larg"!!! Asa ca va doresc calificarea... Cred ca o noua infringere va fi f greu de digerat la Craiova! Asa ca-mi zic ca vom cistiga... Iasiu n-are echipa sa ne bata de 2 ori !!!

 •  28 Octombrie 2009, 14:41

fugi moldo venilor ca va rup olteni azi hai craiova 30

Vezi toate comentariile (16)
Comentează