SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  DOPAJ

Daiane dos Santos, depistată pozitiv cu furosemid

Daiane dos Santos
Daiane dos Santos

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 octombrie 2009 00:00

Fosta campioanpă mondială la sol în 2003, brazilianca Daiane dos Santos, a fost depistată pozitiv cu furosemid în urma unui test efectuat în afara competiţiilor, a anunţat sâmbătă Federaţia Internaţională de Gimnastică, citată de AFP.

Substanţa descoperită la test este un diuretic, iar sportiva are termen ca până pe 13 noiembrie să ceară audierea, în cadrul căreia să îşi spună punctul de vedere.

Clubul Pinheiros din Sao Paulo, la care sportiva este legitimată, a anunţat într-un comunicat de presă că gimnasta a avut o perioadă fără prezenţe în competiţii, între lunile iunie şi august, timp în care a urmat o cură de slăbire. De asemenea, comunicatul a mai consemnat că Federaţia Internaţională de Gimnastică a fost înştiinţată despre programul fostei campioane mondiale.

În 2003, când a cucerit aurul mondial la sol, Daiane dos Santos a reuşit în finală să o depăşească pe Cătălina Ponor, care a cucerit argintul.

La Jocurile Olimpice de la Beijing, brazilianca a terminat pe locul 6 în finala de la sol, care a fost câştigată de românca Sandra Izbaşa.

Sursa: NewsIn

Citește și:
România, atât de aproape de o victorie uriașă la Campionatul European! Înfrângere în 5 seturi cu Germania
Volei

Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Stiri extrasport
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Provocat de Șumudică să explice momentul tensionat, Burcă n-a ezitat: „Asta i-am spus!”
Superliga
Provocat de Șumudică să explice momentul tensionat, Burcă n-a ezitat: „Asta i-am spus!”
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Campionate
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează