FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI - CURTEA DE ARGEŞ 1-0

Fiara neîmblînzită!

Wesley (dreapta)
Wesley (dreapta)

Articol de - Publicat luni, 02 noiembrie 2009 00:00

Meciul a fost decis de reuşita lui Akakpo din debut, Lăcătuş reuşind să bifeze a 5-a victorie din tot atîtea meciuri pe banca moldovenilor

Lăcătuş a adus sînge proaspăt la Vaslui. Seria de victorii cu fostul stelist pe bancă a fost afrodisiacul perfect pentru Wesley şi compania ca să înceapă în forţă şi meciul de aseară.

Oamenii lui Ştefan Stoica nici nu apucaseră să se aşeze bine în ghete, că tabela arăta deja 1-0: Akakpo a marcat cu capul din 6 metri, scăpat din marcaj de Abiodun. Se putea face 2-0 peste doar un sfert de oră, cînd Gerlem a trimis cu capul, dar mingea a şters rădăcina barei lui Popa.

Vasluiul a ratat un penalty
În repriza a doua, Vasluiul a avut şansa să închidă meciul, după ce a primit o mînă de ajutor de la "centralul" Georgian Ionescu. Acesta a dictat penalty după ce Burdujan i-a trimis mingea în mînă lui Viera de la o jumătate de metru. Wesley a tras slab şi Popa s-a mai remarcat o dată (62). Finalul a aparţinut în totalitate argeşenilor, însă singura şansă de gol a fost la şutul lui Voiculeţ, care a trimis puţin peste de la 20 de metri (79). 1-0 final şi Lăcătuş începe să viseze cu Vasluiul ceea ce n-a reuşit cu Steaua: să cîştige titlul.

"Importante sînt cele 3 puncte pe care le-am luat, chiar dacă trebuie să recunosc că ne-am cam chinuit în această seară. Sîntem sus în clasament, dar trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt"
MARIUS LĂCĂTUŞ, antrenor FC Vaslui

Răduţ are fractură de pomete
În ultimul minut al primei reprize, Mihai Răduţ a suferit o accidentare foarte dură.  La un duel aerian, el a fost lovit în tîmplă cu capul de Akakpo. Medicul argeşenilor i-a acordat îngrijiri timp de 4-5 minute, iar apoi i-a imobilizat gîtul într-o atelă. Căpitanul oaspeţilor a fost transportat la Spitalul din Vaslui, iar diagnosticul a fost fractură de maxilar. "Centralul" partidei, Georgian Ionescu, a acordat doar fault pentru Curtea de Argeş. (Cristi Lapa)

Ştirile meciului
- Ştefan Stoica a fost eliminat în final pentru proteste la adresa arbitrului şi nu a mers la conferinţa de presă. El a plecat direct la spital, împreună cu Răduţ.
- Antrenorul secund al piteştenilor, Vasile Mănăilă, a declarat despre meci: "Vasluiul a meritat victoria. Cu puţină şansă am fi putut ciuguli un punct aici".

Citește și:
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Superliga

Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele

Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Superliga
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Ioanițoaia la zi » Directorul GSP a comentat știrea momentului în Superliga: „Înțeleg că Gigi Becali s-a supărat foarte tare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (8)
lupuaurel
lupuaurel  •  03 Noiembrie 2009, 11:27

UN VENIT IN PLUS !!! completand chestionare online (5 min un chestionar = 5 lei). Trimite invitatii si prietenilor tai pentru a face mai multi bani. Cand ai acumulat 100 lei , iti sunt trimisi prin mandat postal. daca esti interesat lasa un mesaj la [email protected] ... si iti trimit invitatia... nu te costa nimic sa incerci

 •  02 Noiembrie 2009, 21:29

BALACE este peste luz!!!Chiar nu vede nimeni? In meciurile din uefa,a jucat ff bine,chiar este penibil porumb!!! Nicio sansa nu-i da,porumb marele ANTRENOR al echipei...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează