FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU CU MARIAN IANCU

Marian Iancu: "Nu murdăriţi Poli!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 noiembrie 2009 00:00

Marian Iancu s-a simţit jignit de evenimentele în care au fost implicaţi fanii timişoreni la meciul de aseară, petrecute sub ochii preşedintelui UEFA, Michel Platini

- Domnule Iancu, cum vi s-a părut jocul cu Anderlecht?
- Un spectacol european, un meci foarte frumos, dar din păcate, stricat de arbitri. Ca de atîtea alte ori, la fel ca şi cu Şahtior, cu Stuttgart, iată că şi azi am fost dezavantajaţi de arbitraj. Arbitri francezi la un meci cu belgienii, ce să mai comentăm, e şi normal să greşească. Greşească în ghilimele. Penalty inexistent la Maxim, dar aşa cum am zis, francezii care arbitrează în Belgia, ce altceva puteau să facă?

- Poli a jucat ofensiv, aşa cum i s-a cerut lui Sabău.
- Nici eu nu mai ştiu şi cred că şi pentru stafful tehnic e o dilemă: ce anume e mai bine? Să joci frumos, să te deschizi, să joci ofensiv şi să pierzi, sau să joci urît, închis, dar să faci puncte. Iată că am jucat ofensiv, aşa cum vrea atîta lume de la noi, dar am pierdut. Repet, nu ştiu cum e mai bine, vom vedea. Pentru spectacol, a fost bine cum am jucat azi, pentru puncte mai puţin.

- Ce părere aveţi despre incidentele din peluza timişoreană?
- Îi rog pe suporteri să aibă grijă de blazonul clubului, pe care încerc să-l păstrez imaculat. E păcat să-l murdărim tocmai acum, cu lucruri de nimic. E păcat de torţe, e păcat că s-a întîmplat chiar cînd egalaserăm şi nu aveam nevoie să se întrerupă meciul, ci din contră, aveam nevoie să profităm de momentul bun şi de şocul primirii golului de către belgieni pentru a forţa marcarea altor goluri. Am ajuns un club respectat în Europa, pentru tot ce am făcut pînă acum, pentru organizare, pentru tot ce am realizat fotbalistic vorbind.

- Vă aşteptaţi la sancţiuni sau amenzi?
- Mai puţin mă interesează că vom lua amendă, dat fiind că a fost şi Platini în tribună şi e clar că nu scăpăm uşor, cît mă interesează să nu mai murdărim acest simbol, această echipă pe care m-am chinuit s-o păstrez curată. Sîntem foarte bine văzuţi în Europa, sau eram, pînă aseară, cînd ne-am făcut de rîs. Nu ne-am făcut de rîs fotbalistic, ci prin ceea ce s-a întîmplat în tribune. Poate fanii nu înţeleg ce înseamnă Europa, lipsind atîţia ani din competiţiile continentale, poate nu înţeleg diferenţa dintre ce se întîmplă aici şi competiţia noastră anostă. Oricum, şi în ţară au început să facă tot mai multe lucruri de genul celui din această seară, care, repet, nu le fac cinste şi nici nouă, ca şi club.

- Despre jucători...
- Nu acum, te rog. Nu aş vrea să vorbesc la cald despre ei şi cum au jucat...

"În ciuda faptului că am făcut un meci destul de bun, ne-am creat şi ocazii destul de multe, am pierdut meciul pe greşeli individuale"
Stelian Stancu, fundaş Poli

"Părerea mea este că am făcut un joc destul de bun. Ne pare rău, era ultima şansă de a ne califica. Anderlecht a fost mai pragmatică şi a cîştigat"
Costel Pantilimon, portar Poli

Citește și:
Tatuajul cu care a apărut David Popovici la finala de la Campionatele Naționale
Altele

Dorit de FCSB, Charalambous a dat răspunsul FINAL: „Nu m-a surprins”
Superliga

Antrenorul pe care Florin Prunea îl propune la FCSB: „Cu el aș merge” » Vine joi la conferința campioanei

Chivu a evitat s-o pună în situație delicată pe Monica, prezentatoarea TV care s-ar iubi cu șeful lui Inter: „Dacă spun, mă dau afară”
Campionate

Cel mai scump apartament din istorie. Rinat Ahmetov a cumpărat un apartament cu 21 de camere pentru 471 milioane euro
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como

Comentarii (19)
 •  06 Noiembrie 2009, 12:38

fain spectacolul din tribuna...pacat de torta ce a ajuns in teren. jocul lasa de dorit inca dar ce sa facem... trebuie sa mergem mai departe. forza poli!!!

 •  06 Noiembrie 2009, 12:15

arbitrajul a fost perfect, dar vad ca obisnuinta de a da mereu vina pe arbitri la infrangeri moare greu! iar galeria a gresit enorm si mi-a stricat impresia f buna pe care o facusera pana atunci.

 •  06 Noiembrie 2009, 10:50
Postat de pe 06 Noiembrie 2009, 10:31

Esti un distrus. Faci rusine termenului de suporter.

Zi-le tu oaie cum trebuie sa arate un suporter! Distrusi ...vad doar prin Sudul Ghencei, niste catei care latra la stana unui oier! in rest...nu mai comentati lucruri care nu le intelegeti!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”