INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  GEORGIA

Temuri Keţbaia este noul selecţioner al Georgiei. Obiectivul e calificarea la Euro 2012!

Articol de GSP - Publicat vineri, 06 noiembrie 2009 00:00

Tehnicianul Temuri Keţbaia este noul selecţioner al primei reprezentative de fotbal a Georgiei, şi are ca obiectiv calificarea la EURO 2012, informează site-ul oficial al UEFA.

Antrenorul georgian în vârstă de 41 de ani a semnat un contract valabil de la 1 ianuarie 2010 până la 31 decembrie 2011, la mai puţin de două luni după ce a fost demis de la Olympiakos.

Fostul selecţioner, Raul Cuper, şi-a reziliat contractul cu federaţia în această săptămână şi a preluat pe Aris Salonic. Sub conducerea sa, naţionala Georgiei a obţinut trei puncte în preliminariile CM 2010.

Keţbaia şi-a început cariera de antrenor la Anorthosis Famagusta, în 2004, unde a stat de cinci ani. În acest timp a câştigat două titluri şi a calificat formaţia în cupele europene.

"Sunt fericit că mi s-a dat şansa să ajut fotbalul georgian. Avem resurse disponibile şi putem evolua bine dacă ne folosim de ele aşa cum trebuie. Nu voi promite că duc echipa la un turneu final în următorii doi, patru sau şase ani, însă ne vom lupta pentru acest lucru. Vreau ca o convocare la echipa naţională să fie o bucurie pentru fotbalişti, nu o tortură", a declarat noul selecţioner.  

NewsIn

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Scandal-monstru după Petrolul - Rapid, zeci de arestări
Superliga
Scandal-monstru după Petrolul - Rapid, zeci de arestări
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (1)
sergio_again
sergio_again  •  06 Noiembrie 2009, 18:11

no chance..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează