FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - POLI IAŞI 2-1

Ovidiu Hoban: "Încă 6 puncte!"

Ovidiu Hoban
Ovidiu Hoban

Articol de - Publicat luni, 09 noiembrie 2009 00:00

Fundaşul Ovidiu Hoban care a decis victoria cu Iaşiul, Ovidiu Hoban, ameninţă Rapid şi Timişoara

- Ovidiu, greu cu Iaşiul?
- Ne-am făcut şi noi jocul greu. Chiar eram exasperat la un moment dat de cîte ocazii putem rata. Poate că ne-am văzut prea repede cu sacii în căruţă, crezînd că un om în plus şi un gol pe tabelă ne-au cîştigat meciul. Golul e pentru soţia mea Alina şi băieţelul Bogdan, care are doar un an şi o lună.

- Ce crezi că are în plus Mediaşul acum faţă de echipa care retrograda anul trecut?
- O bună maturitate în joc, mai ales că acum ştim ce înseamnă Liga I. Privim altfel meciurile, le abordăm cu o mentalitate de învingător. Trebuie să fim puţin mai atenţi în apărare, pentru că primim prea multe goluri pe finalul primei reprize sau chiar în debutul meciurilor.

- Uşor-uşor, vă apropiaţi de zona europeană.
- Hai să fim realişti şi să ne cunoaştem potenţialul. Chiar dacă am adunat deja 19 puncte, o să ne aştepte un retur foarte greu. Obiectivul nostru este să terminăm în primele 12.

- Urmează Rapid şi Timişoara. Ce speraţi?
- Şase puncte! Cu toate că sînt meciuri foarte grele,  sper să le cîştigăm. Dorinţa mea e să acumulăm maximum în ultimele etape ale turului.

Avertismentul "Dulăului"
Căpitanul Cristi Todea şi-a avertizat colegii să rămînă la fel de concentraţi pe finalul turului. "După meci, mai obosiţi au fost cei de pe bancă şi din tribună. Ne pare rău că i-am ţinut în tensiune, dar la final am reuşit să îi facem fericiţi. O să avem două săptămîni mai liniştite, dar să nu uităm că mai avem de jucat patru etape şi abia pe urmă vom intra în vacanţă", a declarat Todea.

Citește și:
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Superliga

Selecționerul l-a sunat pe fotbalistul cotat la 10 milioane € și i-a propus să reprezinte România: „Știți ce mi-a răspuns?”
Nationala

„Numai el îl poate înlocui pe Mihai Stoica” » Dumitru Dragomir spune pe cine ar trebui să aducă FCSB

Prima despărțire a iernii la Dinamo, Nicolescu a confirmat: „Vom rezilia”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”

Comentarii (3)
gazistu
gazistu  •  10 Noiembrie 2009, 11:53
Postat de pe 09 Noiembrie 2009, 21:23

bv hobane..esti un jucator excelent,haide gazu :X:X

mare dreptate ai... jukator modest fara mofturi si aere de videta joaka undel pune dl pustai... respect hobi

 •  09 Noiembrie 2009, 21:23

bv hobane..esti un jucator excelent,haide gazu :X:X

 •  09 Noiembrie 2009, 11:19

noroc ca sa aprins nocturna ca altfel .... propun ca de ficare data crainicul meciului sa anunte"ne recomandat cardiacilor"-glumesc bravo baieti

Vezi toate comentariile (3)
Comentează