SPORTURI  »  ATLETISM  »  ATLETISM

Fuge din nou

Articol de - Publicat luni, 16 noiembrie 2009 00:00

Constantina Diţă s-a întors pe şosea, ea participînd ieri la maratonul de la Yokohama, unde a ocupat locul 11

Constantina Diţă a revenit pe şoseaua maratonului după o pauză de cinci luni. Campioana olimpică de la Beijing a fost prezentă ieri la linia de start a celor 42,195 km de la Yokohama. A fost a doilea maraton din acest an pentru româncă. Ea a participat în luna aprilie în cursa de la Londra, dar a abandonat la kilometrul 28.

Primită ca o vedetă, Puşa a primit numărul de concurs unu. Pe o vreme caldă şi vîntoasă, Diţă a pierdut însă contactul cu plutonul fruntaş la jumătatea distanţei. Pe primii zece kilometri, românca a dictat ritmul în pluton. La mijlocul cursei, Kiyoko Shimahra s-a desprins, iar prima care a fost lăsată a urmă a fost chiar Constantina Diţă. Cu toate acestea, alergătoarea în vîrstă de 39 de ani a reuşit să încheie cursa după două ore, treizeci şi şase de minute şi şase secunde.

S-a clasat pe locul 11, la aproape 9 minute în spatele cîştigătoarei, Inga Abitova. "Nu a fost o cursă împotriva campioanei olimpice, ci una cu mine pe care am şi cîştigat-o", a spus rusoiaca, răspunzînd întrebării cum se simte că a învins-o pe campioana olimpică en titre. Acesta a fost ultimul maraton al româncei din acest an şi al treilea după cel de la Beijing, Diţă reuşind în 2008 locul patru la Chicago. Puşa a ratat Campionatele Mondiale din luna august, găzduite de Berlin, din cauza unei accidentări la picior. Ultima dată ea alergase în 2009 la Naţionalele de la Bucureşti, unde luase startul în proba de 10.000 de metri, cîştigînd-o.

350.000 de dolari a primit Constantina Diţă drept primă de start de la organizatorii maratonului din Japonia

Citește și:
Cristiano Ronaldo amână sărbătoarea titlului după o gafă de cascadorii râsului în minutul 90+9!
Campionate
Cristiano Ronaldo amână sărbătoarea titlului după o gafă de cascadorii râsului în minutul 90+9!
Varga și-a pierdut răbdarea cu Pancu și îi arată ușa: „A sărit calul, nu vii tu să faci asta! Clauza de reziliere e următoarea”
Superliga

Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Stiri extrasport
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Mihai Stoica a numit retrogradata #2 din Superliga și face acuzații grave: „Știu sigur, o să verifice FRF”

O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Profit.ro
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”

Comentarii (1)
 •  16 Noiembrie 2009, 08:22

Alearga din nou. De politie se fuge !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează