INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  “BARAJE” EUROPA» FRANȚA-IRLANDA (MÎINE, 22:00/ÎN TUR 1-0)

Vis fantastic

Articol de - Publicat marti, 17 noiembrie 2009 00:00

Selecţionerul Trapattoni a descoperit reţeta calificării Irlandei: "Un autogol în prelungiri şi apoi îi batem pe francezi la penaltyuri"

Irlanda nu s-a resemnat cu gîndul ratării calificării la Mondial. Nici după 0-1 cu Franţa, Giovanni Trapattoni nu e pesimist pentru returul de mîine, la St. Denis. Selecţionerul italian al "verzilor" are deja reţeta cu care să răstoarne calculele şi să elimine trupa lui Domenech.

"În cariera mea am reuşit să cîştig partide imposibile în deplasare. Mi-amintesc de un Arsenal - Fiorentina. Trebuia să mergem la un masacru, însă am bătut cu golul lui Batistuta. Aşa cum spunea şi preşedintele american Obama, "We can". Mai devreme sau mai tîrziu, trebuie să se întoarcă roata. Golul poate veni în prelungiri şi va fi de ajuns ca să ajungem la penaltyuri, de care adversarii se tem. Nu trebuie să ne grăbim. Fanii vor pune presiune pe francezi, ce nu vor apăra avantajul din tur", a zis Trap în interviul din Gazzetta dello Sport.

Italianul de 70 de ani a scăpat şi o ironie către şefii FIFA: "Eu le mulţumesc că ne-au "dăruit" Italia în grupă şi Franţa în play-off, alegînd finalistele ultimului Mondial pentru a-mi face viaţa grea. Domnii ăştia nu-l cunosc pe Trapattoni! E căpos şi nu se predă niciodată".

"Trebuie să fim speciali şi să avem norocul francezilor pentru a compensa lovitura fericită a lui Anelka"
Giovanni Trapattoni, selecţioner Irlanda

Citește și:
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START + Toate informațiile de la stadion

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close