FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  U CRAIOVA - CFR CLUJ ÎN SFERTURILE CUPEI

Eugen Neagoe: "Avem jucători pe măsura Clujului, putem să ne impunem"

Articol de GSP - Publicat marti, 17 noiembrie 2009 00:00

Antrenorul grupării din Bănie, Eugen Neagoe, s-a referit la rândul său la partida cu CFR: "Ne dorim să câştigăm Cupa României, nu numai să ajungem în semifinale, dar avem un joc dificil cu o echipă bună. Cu toate acestea, cred că avem tot ce ne trebuie pentru a merge mai departe.

CFR Cluj este o formaţie puternică, are destui fotbalişti valoroşi, dar şi noi avem jucători pe măsură, care ne pot ajuta să ne impunem. Cupa României este o competiţie la care ne prezentăm cu toată seriozitatea, vom da tot ce putem în acest moment pentru a câştiga".

Tehnicianul a apreciat şi în ce măsură va conta numirea lui Mandorlini pe banca tehnică a ardelenilor: "Ştiu destul de multe despre Mandorlini, m-am interesat, am şi prieteni care mi-au dat mai multe informaţii despre el. Să sperăm că nu ne va putea surprinde cu nimic.

S-ar putea să fie şi un dezavantaj numirea sa recentă, pentru că n-a avut timp să-şi cunoască jucătorii, s-ar putea să fie şi un avantaj prin faptul că jucătorii vor căuta să se mobilizeze exemplar, pentru a-i arăta noului antrenor că merită să evolueze la CFR Cluj".

NewsIn

Citește și:
„Fiartă” pe sport » A fost alături de Chivu la victoria epică din weekend, apoi s-a îmbrățișat cu Antonelli
Stiri extrasport

A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar Gigi Becali jubilează: „Nu am ținut cont de bani”
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Noutati auto
Fabulos! Cum arată modelul de Lamborghini de peste 600.000 de euro, care intră în dotarea Poliției
Motorul perfect pentru Duster și Bigster: Horse, furnizorul de motoare al Dacia, anunță un hibrid de 2.0 litri pentru off-road. Rezistă sub apă de 1 metru și urcă o pantă de 100%
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (9)
 •  19 Noiembrie 2009, 14:21

Neagoe trebuia sa spui: "Avem jucatori dar nu avem antrenor. Ce ne facem ?"

alpin
alpin  •  17 Noiembrie 2009, 23:52

CFR Cluj e cu o suta de clase peste Craiova!! Cred ca ii bate pe olteni si in stare de crunta betie!!! Oricum, frayerii de olteni se bat singuri...

 •  17 Noiembrie 2009, 23:21

multa bafta miine oltenasii mei.HAI CRAIOVA.HAI STIINTA.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează