INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  SCOŢIA

Csaba Laszlo, un antrenor născut în România, se autopropune selecţioner al Scoţiei! :)

Csaba Laszlo
Csaba Laszlo

Articol de GSP - Publicat joi, 19 noiembrie 2009 00:00

Managerul maghiar al lui Hearts, Csaba Laszlo, a recunoscut că o eventuală propunere de a prelua reprezentativa Scoţiei l-ar onora şi consideră că nu ar întîmpina dificultăţi din partea conducerii actualului său club în cazul unor eventuale negocieri.

"Am fost la Budapesta în urmă cu o săptămînă şi cineva m-a sunat pentru a-mi spune că numele meu se află pe lista de pe care va fi ales selecţionerul Scoţiei. E o onoare pentru mine să fiu amintit şi mi s-ar părea ceva extraordinar dacă va fi să se concretizeze.

Patronul clubului meu a vîndut 11 jucători în vară, mi-a fost greu dar ne-am descurcat onorabil pînă acum. Mai am un an şi jumătate de contract cu Hearts, însă clauza de reziliere pe care am trecut-o acolo mă ajută să plec mai repede în cazul în care am o ofertă bună", a spus Laszlo.

Fostul preşedinte al lui Hearts, George Foulkes, l-a atacat dur pe Laszlo, despre care spune că ar trebui să se concentreze pe obiectivele echipei, în loc să se autopropună la diverse grupări:

"L-am lăudat în trecut, dar e revoltător faptul că se tot leagă de fiecare post vacant. Cred că suporterilor lui Hearts nu le convine situaţia. Trebuie să înceteze şi să facă tot ce poate pentru a scoate cît mai mult din acest lot".

Postul de selecţioner al Scoţiei este vacant, după ce George Burley a fost demis în această săptămînă din cauza rezultatelor dezamăgitoare din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010.

Csaba Laszlo, 45 de ani, s-a născut la Odorheiu Secuiesc, şi a antrenat de-a lungul carierei echipe ca Ferencvaros, Sopron, Hearts, dar şi reprezentativele Ugandei şi Ungariei (ca secund).

Citește și:
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (3)
 •  19 Noiembrie 2009, 17:05

webmaster! Ai ceva cu mine? Vrei numai sa va felicit, ca doar critica nu-i de voi mai ales cind scrieti numai timpenii!Scoate si postarea asta, ca doar esti mare si tare.

 •  19 Noiembrie 2009, 16:05

Unde e autopropunerea, dragilor jurnalisti de 2 lei? Faceti misto de om, deontologilor.

 •  19 Noiembrie 2009, 15:44

De ce scrieti ca se autopropune? A zis numai ca e pe lista posibililor inlocuitori ai fostului antrenor. Mai bine ati fi scris ca a fost declarat antrenorul anului in Scotia. Dar avand in vedere ca e ungur din Odorhei, nu ne mira tonul articolului. Ne-am obisnuit deja sa scrieti de rau despre renumitul Boloni, daramite despre un necunoscut romanilor, desi are un CV remarcabil.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează