FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - CEAHLĂUL 3-2

"Pippo" din Bănie

Articol de GSP - Publicat marti, 24 noiembrie 2009 00:00

Vali Badea a intrat în repriza a doua şi le-a salvat oltenilor în prelungiri trei puncte cît casa

De culoarea lumînării după electroşocul din Cupă cu CFR Cluj, băieţii lui Neagoe au încercat să arate ieri că există viaţă şi după moarte. Apărarea olteană a fost "lemn"! Noroc pentru gazde că fraţii Costea au fost vii în ofensivă.

Mihai Costea a mişcat rapid tabela (2). Nemţenii n-au cedat şi Ionuţ Bădescu l-a învins pe Lung jr. dintr-o poziţie imposibilă (9). Costea cel mare a lovit din nou pentru Craiova şi alb-albaştrii se gîndeau deja la revanşa de etapa viitoare, de la Cluj. În special fundaşii, care au ţinut morţiş să arate că sînt printre cei mai aerieni din Liga I. În minutele în care Ceahlăul bătătorea la discreţie jumătatea de teren adversă, Cebotaru a făcut 2-2 (56), iar Ibrahim a ratat incredibil.

Pe cînd dădeau să părăsească stadionul, fanii gazdelor s-au mai uitat o dată înapoi. O fază confuză în careul moldovenilor, ce-i trezeşte simţurile lui Vali Badea şi fostul golgeter al Stelei a lovit! Dramatic şi decisiv, în stilul "vulpoiului" Inzaghi.

A fost ofsaid şi penalty!
În minutul 66, după o angajare în 6 metri, Ibrahim a reuşit să trimită în plasă pentru 2-3.  Reuşita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid. Decizie la limită, reluările GSP TV (foto 1) îi dau însă dreptate asistentului Oniţa. Cîteva minute mai tîrziu, Prepeliţă a centrat de pe partea dreaptă, iar mingea a fost blocată în careu de Barna, fază la care gazdele au solicitat penalty. Reluările (foto 2) arată că fundaşul moldovean a lovit balonul cu mîna, iar arbitrul Radu Petrescu trebuia să acorde 11 metri în favoarea juveţilor.

"Sincer, nu mai credeam în această victorie.  Neagoe nu a fost prea inspirat în repriza a doua, şi-a făcut meciul greu"
ADRIAN MITITELU, patron U Craiova

"Am primit două goluri foarte uşor, le-am explicat băieţilor după meci că astfel de erori la marcaj nu au ce să caute la Liga I"
EUGEN NEAGOE, antrenor U Craiova

"Au fost trei erori impardonabile ce ne-au costat. Am pierdut ca nişte fraieri!"
GHEORGHE MULŢESCU, antrenor Ceahlăul

Citește și:
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Superliga

Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB

Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Moment istoric în Turcia » O fostă fotbalistă de 22 de ani a fost numită antrenoare principală: „Această eră va fi de bun augur”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (9)
oltean0
oltean0  •  25 Noiembrie 2009, 19:13

bravo vali,da fao mai des

immjg
immjg  •  24 Noiembrie 2009, 23:51

Pe acest site chiar daca nu injuri si doar formulezi o opinie , comentariul dispare ! Depine pe cine superi !!1

 •  24 Noiembrie 2009, 15:36

d-le "ziarist" unde -i comentariul meu ?nu asa [stergandul] vei deveni profesionist!asa doar arati ca nu ai coloana vertebrala si imi confirmi faptul CA AM AVUT DREPTATE!deci.....

Vezi toate comentariile (9)
Comentează