SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL, 5-20 DECEMBRIE

România şi Rusia, favorite la cîştigarea CM din China

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie 2009 00:00

Centrul naţionalei feminine de handbal a Norvegiei, Kristine Lunde-Borgersen, a afirmat că în opinia sa principalele favorite la cucerirea titlului mondial în China sunt România şi Rusia, informează, luni, presa norvegiană.

"Norvegia nu este favorită la Campionatul Mondial, ca să fiu sinceră. Accidentările au creat o incertitudine înaintea acestei competiţii şi, în ciuda victoriilor noastre în faţa României şi Rusiei la Cupa Mobelringen, nu suntem favorite. Cele două echipe sunt favorite înaintea noastră, România în particular este foarte puternică", a afirmat Lunde-Borgersen.

La casele de pariuri, Norvegia este cotată cu prima şansă la câştigarea titlului mondial, în timp ce România e a treia, Rusia fiind pe locul doi.

România şi Norvegia se vor întâlni încă din faza grupelor, meciul fiind programat pe 10 decembrie, de la ora 13:15. Ultima întâlnire oficială dintre cele două a avut loc în decembrie 2008, la Campionatul European din Macedonia, când nordicele le-au învins pe tricolore, scor 37-31. În 2009, România şi Norvegia s-au întâlnit în două partide amicale, la Cupa Mondială, scor 28-27, pentru românce, şi la Cupa Mobelringen, scor 34-31 pentru nordice.

Sursa: NewsIn

Centrul naţionalei feminine de handbal a Norvegiei, Kristine Lunde-Borgersen, a afirmat că în opinia sa principalele favorite la cucerirea titlului mondial în China sunt România şi Rusia, informează, luni, presa norvegiană.

" Norvegia nu este favorită la Campionatul Mondial, ca să fiu sinceră. Accidentările au creat o incertitudine înaintea acestei competiţii şi, în ciuda victoriilor noastre în faţa României şi Rusiei la Cupa Mobelringen, nu suntem favorite. Cele două echipe sunt favorite înaintea noastră, România în particular este foarte puternică", a afirmat Lunde-Borgersen.

La casele de pariuri, Norvegia este cotată cu prima şansă la câştigarea titlului mondial, în timp ce România e a treia, Rusia fiind pe locul doi.

România şi Norvegia se vor întâlni încă din faza grupelor, meciul fiind programat pe 10 decembrie, de la ora 13:15. Ultima întâlnire oficială dintre cele două a avut loc în decembrie 2008, la Campionatul European din Macedonia, când nordicele le-au învins pe tricolore, scor 37-31. În 2009, România şi Norvegia s-au întâlnit în două partide amicale, la Cupa Mondială, scor 28-27, pentru românce, şi la Cupa Mobelringen, scor 34-31 pentru nordice.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Dacia a lansat oficial noul model Spring » 7 diferențe majore față de generația anterioară: design redesenat + preț sub 20.000 de euro
Noutati auto

Manevra salvatoare! Cum a scăpat CFR Cluj de interdicția la transferuri fără să plătească nimic
Superliga

A îndulcit tot ce spusese de rău despre FCSB pentru ca Becali să-l numească antrenor, dar tocmai asta i-a năruit șansele!

Școala de Fotbal „Gică Popescu”, găsită neconformă de Guvern: riscă să-și piardă beneficiile! » Reacția „Baciului”: „Am depus tot”

Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (2)
 •  30 Noiembrie 2009, 22:06
Postat de pe 30 Noiembrie 2009, 17:20

cam asta e diferenta dintre Norvegia si Romania ... ele declara ca nu sunt favorite si castiga aurul, noi declaram inainte de competitie ca mutam muntii din loc si la sfarsit ne multumim in cel mai fericit caz cu un loc 6 ...

sa incercam sa le sprijinim. E cea mai buna nationala asta totusi, pe care o avem:) Si hai pe site-ul handbalului romanesc "Joaca handbal!"

 •  30 Noiembrie 2009, 17:20

cam asta e diferenta dintre Norvegia si Romania ... ele declara ca nu sunt favorite si castiga aurul, noi declaram inainte de competitie ca mutam muntii din loc si la sfarsit ne multumim in cel mai fericit caz cu un loc 6 ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close