INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ORGANIZARE

Vuvuzelele sînt interzise în ziua ceremoniei tragerii la sorţi! Se aplică măsura şi la CM?

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 decembrie 2009 00:00

Comercializarea celebrelor " vuvuzela", trompetele tradiţionale sud-africane, a fost interzisă de autorităţi pentru a nu perturba ceremonia care va avea loc astăzi la Cape Town.

Pentru a avea parte de linilşite, organizatorii sud-africani au decis ca vuvuzelele să nu mai poată fi achiziţionate, mai ales că unii dintre participanţii la ceremonia tragerii la sorţi a grupelor Campionatului Mondial şi-au exprimat public dezacordul pentru folosirea lor.

După ce preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a pledat pentru menţinerea specificului sud-african şi, implicit, s-a declarat în favoarea folosirii trompetelor pe stadioane la Cupa Mondială, reprezentanţii mai multor federaţii naţionale s-au opus, înaintînd chiar memorii scrise la forul mondial. Deşi o decizie definitivă nu a fost încă luată, se pare că măsura impusă astăzi nu este decît prima una menită să ia pulsul publicului african pentru eventualitatea în care vuvuzelele ar fi în cele din urmă interzise.

Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din 2010 are loc astăzi la Cape Town, ceremonia urmînd a fi transmisă în direct pe TVR 2 de la ora 19:00.

Vezi ce efect sonor pot să producă vuvuzelele pe un stadion!

Citește și:
Selecționer dat afară la miezul nopții, cu 79 de zile înainte de Mondial!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Selecționer dat afară la miezul nopții, cu 79 de zile înainte de Mondial!
Ce făcea soldatul din imagine, la antrenamentul Bosniei » Povestea li s-a părut greu de crezut jurnaliștilor de la Marca, care au sunat să verifice!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce făcea soldatul din imagine, la antrenamentul Bosniei » Povestea li s-a părut greu de crezut jurnaliștilor de la Marca, care au sunat să verifice!
Slovacia - România, meciul consolării, cu Gane pe bancă » Un singur „tricolor” lăsat în afara lotului
Nationala
Slovacia - România, meciul consolării, cu Gane pe bancă » Un singur „tricolor” lăsat în afara lotului
Mihai Stoica a numit „feblețea” lui Gigi Becali: „Îi place foarte mult, dar nu știu de ce. Zice că e cel mai bun la ora actuală”
Superliga
Mihai Stoica a numit „feblețea” lui Gigi Becali: „Îi place foarte mult, dar nu știu de ce. Zice că e cel mai bun la ora actuală”
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Profit.ro
FOTO Turnuri de apartamente pe fostă mare fabrică din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (17)
 •  05 Decembrie 2009, 09:40

ba da trebuie, pt ca e dreptul lor sa se exprime asa cum considera, mai ales in calitate de continent organizator. cui nu ii convine, sa nu se uite

 •  04 Decembrie 2009, 19:41

astia care va erijati in aparatorii vuvuzelelor, cred ca nu ati incercat niciodata sa vedeti un meci cu zgomotul ala pe fundal. eu n-am reusit decat dupa ce am dat sonoru la minim. o fi modul lor de manifestare, da nu tre sa-l suporte tot mapamondu.

 •  04 Decembrie 2009, 18:50

e modul lor de a-si incuraja favoritii. adica tinem cm in africa, pe motivul ca e continentul cel mai nedreptatit, echitate, fair play, blabla, si dupa aia le interzicem alora sa isi sustina echipa...si cine striga cel mai tare? cei care nu participa la mondial, romanii:))))

Vezi toate comentariile (17)
Comentează
Close