SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONAT MONDIAL / ROMÂNIA-JAPONIA 37-28

Demaraj lent

Articol de - Publicat luni, 07 decembrie 2009 00:00

"Naţionala" României a învins şi în al doilea meci, cel cu Japonia, însă după un început scrîşnit

Pînă acum, româncele se înscriu perfect în grafic. Două meciuri, tot atîtea victorii clare, însă împotriva unor adversari care nu aspiră la calificarea în grupele principale. Ieri, în faţa Japoniei, "tricolorele" au pornit mai greu motoarele, fiind conduse de asiatice pînă în minutul 20. Prima repriză s-a încheiat în echilibru, pauza a fost un ideal prilej de reflecţie şi mobilizare, iar în partea a doua lucrurile s-au schimbat. În bine.

Paula Ungureanu a blocat poarta, adunînd, în total, 10 mingi apărate din 22 şi un procentaj de 45%. În atac, Iulia Puşcaşu a fost, din extrema stîngă, marcatoarea principală, cu 9 goluri, urmată de Carmen Amariei şi Ionela Stanca, ambele cu 6. Desprinderea jucătoarelor lui Radu Voina şi Vlad Caba a început să se contureze în minutul 39, cînd scorul a devenit 24-20. În continuare, diferenţa s-a păstrat una asigurătoare, pentru ca, în final, să fie 37-28. Obiectiv îndeplinit, azi urmează Ungaria. Cu totul altă poveste.

ROMÂNIA    37 (17)
Puşcaşu 9, Amariei 6, Stanca 6, Neagu 4, Manea 3, Moldovan 3, Nechita 2, Vărzaru 2, Vădineanu 2

JAPONIA    28 (17)
Uegaki 8, Sakugawa 5, Fuji 5, Arihama 5, Shinjo 2, Sakamoto 1, Nakasone 1, Maki 1

"Am jucat mai slab, dar important e că am cîştigat. Diferenţa de valoare şi-a spus cuvîntul în repriza a doua. Vom analiza ce am greşit şi reparăm la meciul cu Ungaria"
Carmen Amariei, inter stînga România

OMUL MECIULUI / "Am jucat prea individual!"

Iulia Puşcaşu a marcat de nouă ori contra Japoniei, dar nu e mulţumită de felul cum România s-a apărat

- Iulia, ai marcat de nouă ori, ai fost golgeterul meciului. Eşti mulţumită de evoluţia ta?
- Sînt mulţumită pentru victorie, nu că am dat eu nouă goluri. Dacă dădeam trei şi echipa bătea era acelaşi lucru.

- A fost mai greu decît v-aţi aşteptat?
- Da, mai greu. Nu am intrat deconcentrate în meci, dar am ratat mult la început. Japonezele au prins încredere şi s-au agăţat de noi. Sînt foarte rapide, nu cedează şi asta s-a văzut.

- Ce nu a mers în meciul cu niponele?
- În apărare nu am colaborat destul. Am jucat un pic prea individualist, nu ne-am ajutat una pe alta. Dar, repet, important e că am cîştigat.

- Cu Ungaria va fi mai greu?
- Cred că da. Au o echipă mai solidă decît Japonia. Sper să facem un meci mai bun şi să cîştigăm. Nu contează cum. Ne dorim însă să nu le mai dăm emoţii suporterilor noştri.

"Am intrat cu nasul pe sus"
Radu Voina, tehnicianul României, şi-a certat elevele la pauză, după ce Japonia a condus România toată prima repriză. "Uff, greu, greu de tot. Le-am avertizat pe fete că niponele sînt rapide, fac depăşiri şi pătrund foarte bine în primul culoar, dar ele au intrat cu nasul pe sus. Au crezut că putem cîştiga stînd cu mîinile în şolduri", a declarat Voina. Selecţionerul a spus că e nemulţumit de unele dintre handbalistele cu experienţă ale echipei, dar nu a dat nume. "Le voi spune lor în faţă ce am de spus. Nu spălăm rufele în afară, că nu e frumos. Nu o să mă vedeţi pe mine că atac jucătoarele. Eu sînt vinovat dacă echipa nu merge", a spus Voina.

"Echipa României şi cînd joacă prost cîştigă. Nu am vrut să facem greşeli, dar nu îţi iese întotdeauna ceea ce vrei. Am uitat deja meciul cu Japonia, ne gîndim la cel cu Ungaria"
Adriana Nechita, extremă dreapta România

Maier intră azi
Ramona Maier, extrema stînga a "naţionalei", a fost menajată de Radu Voina în primele două partide. Jucătoarea Oltchimului a simţit dureri la tendonul piciorului stîng şi nu a vrut să forţeze. "Sînt gata, mă simt mai bine, abia aştept să joc şi eu", a spus Ramona. Ea şi-a încurajat din tribună coechipierele şi le-a făcut şi poze (foto). Ramona şi-a cumpărat un aparat foto profesional şi îi place foarte mult să fotografieze. "Poate mă angajez şi eu ca paparazzi după ce mă las de sport", a glumit Ramo.

Citește și:
„Se schimbă treaba” » Gigi Becali aplaudă gestul lui Louis Munteanu și reia negocierile
Superliga

Ioan Varga „a luat foc” când l-a văzut pe Louis Munteanu în tricoul lui FCSB: „Lipsit de creier!”

Privire în interiorul celei mai populare platforme pentru adulți » Jucătoarele din Franța au vorbit despre experiențele lor
Tenis

Revoluție la echipa din „Liga Florilor” » TREI transferuri dintr-un foc, lovitură pentru două rivale și revenire după scandalul de dopaj
Handbal

Digi extinde puternic grila de programe TV, atacându-și și la acest capitol concurenții din Spania
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (2)
 •  07 Decembrie 2009, 11:50

Suntem alaturi de voi si in seara asta fetelor,cu toate ca am cam ragusit.Ne gasim in sala. Hai Romania!!!!!!!

 •  07 Decembrie 2009, 08:22

Succes fetelor!!! Voi sunteti ce are Romania mai bun in ziua de azi !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează