Articol de GSP - Publicat vineri, 11 decembrie 2009 00:00
Antrenorul Radu Voina va putea să facă o schimbare în lotul României după meciurile din faza grupelor. El are de ales între Mihaela Tivadar şi Florina Bîrsan, care nu au fost trecute pe lista oficială de 16. Dacă va fi aleasă una dintre ele, atunci tehnicianul trebuie să scoată o jucătoare din primele 16.
"Sper să facem o mutare inspirată. Vom analiza care sînt soluţiile şi cît ne va ajuta fiecare", a declarat Voina.
Tehnicianul e tentat să o folosească pe Mihaela Tivadar în faza de apărare, interul de la HCM Roman urmînd să ia locul Mihaelei Smedescu, al Melindei Geiger sau al Adei Moldovan.
România întîlneşte China, sîmbătă de la ora 11:15. Meciul este transmis de TVR2 şi liveTEXT pe gsp.ro.
A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”