FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - CEAHLĂUL 2-0

Solo vişiniu

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 decembrie 2009 00:00

CFR a cîştigat fără emoţie ultima reprezentaţie a sezonului în faţa unor moldoveni absenţi de pe teren

Clujul şi-a redescoperit bucuria de a juca tocmai cînd s-a tras cortina peste prima parte a sezonului. Cu o echipă cîrpită, Mulţescu a asistat neputincios cum elevii săi abia pot respira în faţa unui tăvălug vişiniu, care i-a mitraliat defensiva din primele minute.

Voleul lui Dubarbier a deschis programul ocaziilor la poarta lui Lipitor (6), continuat apoi cu ratările lui Traore (8, 11), un preambul pentru golul lui Yssouf Kone. Defensiva Ceahlăului a lăsat garda jos, iar ivorianul n-a iertat (21). Ce a urmat? O cascadă de şuturi şi reluări ale clujenilor spre buturile unor oaspeţi incapabili să iasă din jumătatea proprie, care l-au întins pe un Peskovici îngheţat abia pe finalul primei reprize (42, 43).

Nici pauza nu a schimbat nimic din imaginea unui masacru ofensiv al gazdelor. În doar 6 minute, CFR şi-a asigurat cea mai lejeră victorie din tur. Kone l-a ţintit pe portar (51), secondat de Cadu, care a nimerit transversala (53), acolada fiind închisă de şutul ivorianului lîngă bară (57), după o deviere ideală a căpitanului feroviarilor. Ceahlăul a terminat în genunchi, cerşind practic finalul unui meci în care a fost numărată de cîteva ori.

"A fost clară diferenţa de valoare şi de putere dintre cele două echipe. Scorul a fost rezonabil pentru noi"
Gigi Mulţescu, antrenor Ceahlăul

"Sînt bucuros pentru rezultat şi mulţumit de munca echipei, de modul cum s-au comportat jucătorii mei"
Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj

"Ieftinim biletele"
Preşedintele Iuliu Mureşan s-a declarat dezamăgit de faptul că la meciul de aseară n-au fost mai mult de 2.500 de spectatori, un record negativ de asistenţă pentru clubul din Gruia. "E trist că nu mai vine lumea la stadion. Interesul oamenilor este tot mai scăzut, aşa că o să scădem preţul biletelor", a spus Mureşan.

Şansă pentru Didy
Mandorlini l-a introdus în repriza a doua şi pe brazilianul Didy, unul dintre jucătorii despre care se vorbeşte că va pleca în intersezon. Încurajat în permanenţă de fani, atacantul sud-american a irosit două şanse mari de a marca. Mijlocaşul Andre Leao şi portarul Eduard Stăncioiu n-au prins lotul de 18. Cei doi vor pleca la alte echipe în acest mercato.

Citește și:
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Stiri extrasport
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Altele

Eroul zilei în Liga 2, cu 4 goluri, Ianis Doană e în cărți pentru un supertransfer, după ce Dinamo l-a cedat gratis!
Liga 2

Mai „diabolici” decât Gigi Becali! Măsura disperată ordonată de șefii MApN pentru a neutraliza furia ultrașilor Stelei

FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (3)
 •  13 Decembrie 2009, 16:35

nu stiu ce meci a vazut cel care a dat notele. Culio 7 si Dubarbier 6? Peskovici, care saracul a-nghetat si facea exercitii de incalzire a avut un singur sut, iar Lipitor, care saracul tinea loc de toata apararea nemtenilor are un 5?

 •  13 Decembrie 2009, 12:24

Lumea nu vine la stadon in decembrie pt ca e frig, nu din alt motiv.. eu cunosc 2 pers care in mod normal ar fi venit, dar pe crivatul asta... Io am ales sa merg, si nu mi-a parut rau! Forza CFR!

marabona
marabona  •  13 Decembrie 2009, 00:34

Frigul a fost de vina pt. numarul scazut de spectatori. Nu stiu ce o sa fie la meciul cu PSV ca la ora 22 nu ii de gluma in decembrie.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează