FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Prepeliţă: "Sînt onorat de postura de căpitan, dar este şi o responsabilitate în plus"

Articol de GSP - Publicat joi, 17 decembrie 2009 00:00

Fotbalistul Andrei Prepeliţă, desemnat de patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, noul căpitan al echipei, a declarat, joi, că noua postură reprezintă o responsabilitate în plus.

"Sînt onorat de postura de căpitan, în acelaşi timp este o responsabilitate în plus odată cu primirea banderolei. Cred că a contat şi faptul că sunt oltean la origine, domnul Mititelu ţine la astfel de lucruri. Am mai fost căpitan la Piteşti şi am destulă experienţă pentru ca să fiu liderul echipei", a declarat Prepeliţă.

Antrei Prepeliţă a precizat că regretă o eventuală plecare a mai multor jucători însă se aşteaptă ca toţi cei care-i vor înlocui să ajute la redresarea grupării craiovene. "Am auzit şi eu că vor pleca anumiţi jucători, îmi pare foarte rău, toţi au valoare şi eram un grup unit, destul de omogen. Sper totuşi să vină alţii, cel puţin la fel de valoroşi, pentru a nu li se simţi absenţa, ca să ne putem propune obiective înalte, nu salvarea de la retrogradare. Eu doar ce mi-am reînnoit contractul cu Universitatea, deci nu-mi pare deloc rău că am venit aici şi nu-mi doresc să plec, dar vreau performanţă", a menţionat mijlocaşul.

Mijlocaşul echipei Universitatea Craiova, Andrei Prepeliţă, a fost anunţat, la începutul săptămînii, de patronul Adrian Mititelu că va fi noul căpitan al formaţiei oltene, dacă jucătorii Dorel Stoica şi Florin Costea vor pleca în această iarnă. Prepeliţă, care săptămîna trecută a împlinit 24 de ani, şi-a prelungit în urmă cu două luni contractul cu Universitatea Craiova pînă în 2013 şi a fost anunţat că este netransferabil.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga

Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”

Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate

Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”

Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (2)
 •  27 Decembrie 2009, 11:05

sunt mindra pentru tine si i-ti doresc viata lunga in fotbal si plina de succec.am fost forte buna prietena cu tatal si vreau din tot sufletul sa fii ca el.

 •  17 Decembrie 2009, 21:51

andrei fi un adevarat lider de echipa asa cum vrem toti sa fi si du echipa acolo unde este locul numai prin munca ajungi lider la echipa aratale ca esti oltean adevarat.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează